Căutăm proiecte care fac științele atractive pentru copii și tineri
Postat March 29, 2018
Foto: X

Fondul Științescu București este un program de finanțare care susține stimularea înțelegerii științelor și tehnologiei de către copiii şi tinerii din clasele 0-12, din București și județul Ilfov. În perioada 29 martie – 10 mai 2018, echipa Fundației Comunitare București, care dezvoltă Fondul Științescu București, caută pentru finanțare proiecte ce fac educaţia STEM atractivă pentru elevi și îi ajută să își antreneze abilități necesare în următorii ani.

„Ne dorim ca proiectele susținute din acest fond să ajute tinerii și copiii să înțeleagă și să experimenteze modul în care științele exacte au aplicare în viața de zi cu zi sau cum funcționează tehnologia modernă și cum poate ea să ne ajute să îmbunătățim calitatea vieții”, declară Alina Kasprovschi, director executiv Fundația Comunitară București.

Fondul Științescu București are un buget de 120.000 de lei și finanțează între 6 și 12 proiecte. Sunt încurajate proiecte care familiarizează copiii cu tehnologii de ultimă generație cum ar fi Internet of Things (IoT), Arduino, RaspberryPi, Inteligență Artificială (AI), aplicații mobile, realitate augmentată și virtuală, senzori, drone, limbaje de programare moderne, activități de tipul “do-it-yourself” sau aplicații practice și experimente inedite care ilustrează conceptele teoretice din știință. Pentru toate tipurile de activități ce pot fi finanțate, consultați ghidul pe site-ul: http://bucuresti.stiintescu.ro/

Pot aplica organizații neguvernamentale, inclusiv asociații de părinți sau asociații studențești și grupuri de inițiativă, formate din cel puțin trei persoane: echipe de pasionați de știință și tehnologie (ingineri, programatori, freelanceri, makeri, muzeografi etc.); echipe de elevi de liceu sub îndrumarea unui profesor coordonator sau a unei organizații neguvernamenale; echipe de studenți; echipe de profesori și învățători; echipe mixte (oricare din categoriile de mai sus). Fiecare aplicant poate depune cel mult trei proiecte, însă poate primi finanțare pentru un singur proiect.

Cum se aplică? Înscrierea unui proiect se face pe platforma de aplicații, unde se completează un formular online până la data de 10 mai 2018. Formularul de aplicație și formularul de buget pot fi consultate pe site-ul: www.bucuresti.stiintescu.ro

Fondul Științescu este implementat în București de Fundația Comunitară București, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, Federația Fundațiilor Comunitare din România și cu susținerea donatorilor locali: CyberGhost, Transport Service Group, Fundația Insight, Froala Labs, Maximilian Machedon.

Științescu este susținut de Romanian-American Foundation și în alte zone din țară: Sibiu, Iași, Cluj, Oradea, Mureș, Bacău, Galați, Prahova, Odorheiul Secuiesc, Brașov, Țara Făgărașului, Timișoara și Dâmbovița. Romanian-American Foundation dublează sumele strânse pe plan local de fundațiile comunitare, în limita maximă de 15.000 USD, și acoperă o parte din costurile de design și operare ale programului.

CATEGORIE
FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUCUREȘTI
TAGURI
CITEȘTE MAI DEPARTE:
Guvernul combate terorismul plimbând hârtii cu sute de mii de CNP-uri între ONG-uri și ministere
Societatea civilă este plasată în aceeași categorie de risc financiar cu furnizorii de servicii de jocuri de noroc și cu instituțiile bancare.
Peste 400 de bucureșteni înoată voluntar și strâng bani pentru 25 de ONG-uri și grupuri de inițiativă
Swimathon București este cel mai mare eveniment de strângere de fonduri prin înot din România