GENERATOR – CE IDEI AU INTRAT ÎN PROCESUL DE JURIZARE
Postat July 15, 2016
Foto: http://www.bucuresti2021.ro

Fundația Comunitară București și București 2021 au publicat lista ideilor de proiecte comunitare, care au solicitat finanțare prin GENERATOR, al doilea instrument al programului Open Lab.

La finalul datei de 10 iulie, am primit 48 de idei care atacă problema vieții culturale în cartiere. 40 dintre acestea se află în proces de jurizare în acest moment, în timp ce 8 nu au fost considerate eligibile pentru evaluare. Lista proiectelor care au intrat în jurizare poate fi consultată aici.

Selecția ideilor de proiecte este realizată de o comisie mixtă, formată din persoane independente cu experiență în domeniu și de către doi membri ai Curatorium 2016, după cum urmează:
Vera Marin – președinte, Asociația pentru Tranziție Urbană
Anca Râpeanu – manager, Biblioteca Metropolitană București
Luiza Vasiliu – editor coordonator, Scena9
Alexandra Ștef – curator transversal, activare și implicare Comunități
Irina Paraschivoiu – curator echipa Microtopii

Comisia de soluționare a contestațiilor va fi formată din:
Oana Preda – director, CeRe
Rucsandra Pop – artist independent și director de program, Asociația pentru Relații Comunitare
Roxana Bedrule – echipa de coordonare București 2021/ARCUB

Până pe 19 iulie vom publica lista celor 15 idei care se vor intra între 28 iulie – 15 august într-un incubator de proiecte, în cadrul cărora participanții vor primi sprijin pentru transpunerea ideilor lor în proiecte fezabile.

În cadrul acestor ateliere vor fi atinse subiecte precum designul proiectului, managementul de proiect și managementul financiar, implicarea comunității, partea de comunicare, precum și un proces de dialog și feedback pe proiectele la nivelul grupurilor de inițiativă participante. În această perioadă participanții își vor scrie proiectele, inclusiv bugetul proiectului și, până pe 21 august, vor depune online proiectele finalizate pentru evaluarea finală.

Proiectele finale, jurizate, vor fi anunțate până pe 29 august și se vor implementa între 17 septembrie – 20 noiembrie.

GENERATOR este dezvoltat și organizat de București 2021 împreună cu Fundația Comunitară București. 

Mai multe informații despre OPEN LAB și GENERATOR pot fi găsite accesând bucurești2021.ro/open-lab.

Pentru informații suplimentare, contactați Biroul de Presă București 2021, e-mail: cristiana.tautu@bucuresti2021.ro, tel: 0733.977.912.

CATEGORIE
FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUCUREȘTI
TAGURI
CITEȘTE MAI DEPARTE:
CARE-I TREABA CU INCUBATORUL DE PROIECTE?
Al doilea an în care organizăm Incubatorul Programului de microgranturi pentru proiecte comunitare.
404.325 DE LEI – SUMA FINALĂ STRÂNSĂ LA SWIMATHON BUCUREȘTI 2017
2.567 de donatori individuali și companii au adunat împreună 404.325 de lei