ȘASE PROIECTE CÂȘTIGĂTOARE LA PRIMA EDIȚIE A FONDULUI IKEA PENTRU MEDIUL URBAN
Postat May 9, 2017
Foto: FCB

IKEA România, alături de Fundația Comunitară București, anunță cele șase proiecte care vor fi finanțate în primul an cu suma totală de 394.963 de lei. Pe baza rezultatelor obținute, proiectele pot fi susținute trei ani, cu bugete similare în fiecare an.

79 de proiecte au fost înscrise la Fondul IKEA pentru Mediul Urban, pe următoarele arii: protejarea resurselor naturale, educație și conștientizare, prevenirea și adaptarea la efectele schimbărilor climatice.

Proiectele selectate au trecut prin patru etape de selecție: preselecția proiectelor ce a avut la bază criterii de eligibilitate, selecția realizată în două valuri de către un juriu independent și interviuri cu aplicanții de pe lista scurtă de opt proiecte finaliste.

Din juriu au făcut parte: Dana Dobrescu, Communications Manager Unilever South Central Europe; Diana Culescu, Președinte Asociația Peisagiștilor din România; Florin Stoican, Manager Sustenabilitate & Conformitate IRI Forest Management; Mircea Ilie, Sustainability Leader IKEA România; Oana Bitan, Ofițer Administrativ și Financiar Ambasada Suediei; Vera Marin, Președinte Asociația pentru Tranziție Urbană; Theodor Nica, Manager Comunicare și Design Interior IKEA România.

Cele șase proiecte câștigătoare sunt:

Proiect: Acoperișul Verde /Asociația Cartier Aviației. În cartierul Aviației va fi construit primul acoperiș verde din țară pe un bloc de locuințe colective, ca o alternativă de a recupera ecologic și tehnic plafoanele de beton ale vechilor blocuri comuniste. Experiența va continua în anii următori pe alte blocuri, iar echipa proiectului va crea un manual de bune practici, care va putea fi folosit de autoritățile locale, dezvoltatori și proprietari.

Proiect: Centrul pentru Agricultură și Regenerare Urbană / Institutul de Cercetare în Permacultură din România. Orașul București poate da tonul în ecologie aplicată, agricultură urbană practicată cu respect pentru natură (regenerativă). Echipa proiectului propune o fermă urbană demonstrativă în comunitate, o grădină urbană comunitară organizată după modelul „plot share”, un centru de cercetare, promovare și instruire în agricultură urbană regenerativă și o zonă de colectare și compostare a resurselor biodegradabile (tocătură de lemn, iarbă cosită, resturi vegetale etc).

Proiect: Green Floreasca / Grup de Inițiativă Civică Floreasca. Grupul de Inițiativă Civică Floreasca  deschide apetitul locuitorilor din cartier pentru soluții de eficiență energetică. Vor monta pe un bloc panouri solare, iar locuitorii cartierului Floreasca vor învăța să reducă emisiile de CO2 atât pentru locuințe, cât și pentru părțile comune ale blocului în care locuiesc, în sesiuni de training-uri și workshop-uri.

Proiect: Grădina cu Oameni / Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu. Grădina cu Oameni va fi o platformă locală care pune în legătură specialiști din domeniile asociate ecologiei, locuitorii din zonă, vizitatori și autorități locale. În paralel cu platforma creată, se vor organiza acțiuni care pun accent pe dezechilibrul ecosistemului Grădinii Cișmigiu, iar un ghid de intervenție va fi scris pentru a ajuta și alte zone urbane cu probleme similare.

Proiect: Liliecii din mediul urban / Asociația Wilderness Research and Conservation. Populațiile de lilieci pot fi folosite drept prădător natural al insectelor dăunătoare. Existența lor în mediul urban ajută la utilizarea de cantități reduse de insecticide, care au un grad de toxicitate ridicat, atât pentru oameni, cât și pentru mediu. Cu acest proiect, echipa asociației va crește gradul de conservare al speciilor de lilieci din mediul urban și suburban (București și Ilfov).

Proiect: Comunitate implicată, resurse protejate / Crucea Roșie – Filiala Sector 6. În fiecare an, tone de produse textile, care ar fi putut fi reutilizate sau reciclate, sunt aruncate împreună cu deșeurile menajere, crescând gradul de poluare a mediului înconjurător. Prin proiectul „Comunitate implicată, resurse protejate”, Crucea Roșie – Filiala Sector 6 și-a propus să contribuie la schimbarea acestei situații în București.

 

„Proiectele depuse ne-au depășit așteptările, prin temele abordate, calitate și modelele de implementare propuse, iar decizia finală a fost foarte dificilă. Este de ajuns să spun că dintre cele aproape 80 de aplicații, au trecut în etapa a doua de jurizare 30, deși ținta noastră inițială a fost de 15. În final, în loc de 3-5 proiecte finanțate, vom avea 6. Am fost foarte plăcut impresionați de hotărârea echipelor de a-și pune în aplicare proiectele, dovedită prin resursele adiționale, complementare finanțării din Fond, pe care le aduc. Multe dintre ele au și o componentă de cercetare, iar rezultatele se anunță foarte interesante din punctul de vedere al replicării acestor proiecte și în alte comunități, fiindcă mixul de soluții pe care le propun este ceva nou pentru zona Bucureștiului, iar soluțiile definitive se vor cristaliza în ghiduri de bune practici”, a declarat Mircea Ilie, Sustainability Leader Magazinul IKEA București.

Fondul IKEA pentru Mediul Urban este finanțat de IKEA România și gestionat de către Fundația Comunitară București.

 

CATEGORIE
FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUCUREȘTI
TAGURI
CITEȘTE MAI DEPARTE:
Bucureștenii donează: 385.000 de lei strânși la Swimathon București 2017
Cel mai mare eveniment de strângere de fonduri prin înot din România

2.000 DE OAMENI SUNT AȘTEPTAȚI PE 8 IULIE LA SWIMATHON BUCUREȘTI
Cel mai mare eveniment de strângere de fonduri prin înot din România.