TeamdecutremurPregtete-tepentrutineipentruceidragi16
FONDUL DE URGENȚĂ ÎMPREUNĂ (RAZOM)

Fundația Comunitară București, în coordonare cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), lansează Fondul de Urgență ”Împreună”. Susținem nevoile urgente ale refugiaților din Ucraina care ajung în București.

Fondul este unul flexibil, construit pentru a acoperi finanțări pentru o gamă extinsă de servicii, de la transport de persoane și dotarea adăposturilor pentru refugiații aflați în tranzit, până la integrare, servicii educaționale sau consiliere psihologică pentru cei care vor dori să facă din București acasă. Prioritățile și finanțările vor fi stabilite săptămânal, în funcție de sumele strânse și nevoile în schimbare, de un juriu format din reprezentanți ai Fundației Comunitare București, DGASMB și un specialist independent.

În primele săptămâni, donațiile vor fi direcționate pentru transportul eficient și demn al refugiaților în afara țării, pentru evitarea aglomerării adăposturilor.

  • Poți dona orice sumă de bani simplu, la acest link: https://mpy.ro/wr15n9er
  •  Sau prin transfer în contul de mai jos: RO12BACX0000000686330003 (Unicredit Bank) CIF: 29472532 Fundația Comunitară București
  • Dacă ai o firmă, scrie-ne la office@fundatiacomunitarabucuresti.ro și noi îți trimitem imediat un contract de sponsorizare, pentru ca suma să fie deductibilă prin impozitul pe profit

Fundația Comunitară București nu reține niciun procent din donațiile din această campanie. Singurele costuri acoperite sunt cele de procesare a plăților cu cardul, sub 1% din sumele strânse. Fundația urmează să comunice săptămânal nevoile cele mai urgente, sumele strânse și cele alocate.

Update 19 octombrie: Suma totală strânsă în Fondul de urgență urcă la 386.469 lei din donațiile și finanțările primite. Am oferit până acum 17 granturi în valoare totală de 331.335,5 lei pentru 14 organizații și am cheltuit 30.213,75 lei pentru transportul refugiaților către destinația dorită.
La începutul lunii octombrie, Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) a decis să continue să susțină Fondul cu suma suplimentară de 103.089 lei pentru organizații cu proiecte urgente în zona de educație a refugiaților ucraineni. În urma unui proces de consultare, am identificat două organizații pe care să le susținem prin această finanțare: Asociația pentru Responsabilitate Socială Plan B cu suma de 22.300 lei pentru continuarea activității grădiniței Superheroyi înființată de Asociație in martie 2022 și Asociația SNK cu suma de 80.798 lei. Din aceasta, 31.776 lei vor fi alocați cursurilor intensive de limba română organizate de Asociație începând din vară și 49.022 lei vor fi alocați tipării a 3.770 de manuale pentru 1.020 de copiii ucraineni cls. I-IV care învață în cele trei școli-insulă din București. Nevoia tipăririi acestor manuale a venit de la profesoara ucraineană Anastasiia Konovalova care a înființat prima școală insulă din România, Ostrovok, în spațiul Liceului Mihai Viteazu din București.

Update 3 iunie: Suma totală strânsă în Fondul de urgență este de 283.380 lei din donațiile și finanțările primite. Am oferit până acum 16 granturi în valoare totală 248.000 lei pentru 13 organizații și am cheltuit 30.213,75 lei pentru transportul refugiaților din centrele DGASMB care doreau să meargă mai departe și nu aveau mijloace.

În ultimele 2 săptămâni nu am mai primit nevoi de transport, așa încât am alocat cei 5167 de lei rămași către Asociația Blondie pentru a contribui la cheltuielile cu avionul special pentru copiii refugiați și români cu probleme mari de sănătate care merg la tratament în alte țări, programat să plece pe 6 iunie.


Update 9 mai: Suma totală strânsă în Fondul de urgență este de 283.281,5 lei din donațiile și finanțările primite. Am oferit până acum 15 granturi în valoare totală de 223.000 lei pentru 13 organizații și am cheltuit 30.213,75 lei pentru transportul a 32 adulți, 11 copii și 3 căței către destinația dorită.

Pentru că nevoile de transport spre mai departe venite dinspre refugiații cazați în centrele DGASMB par diminuate pe moment, din cei 30.067,75 lei rămași în fond vom acorda finanțarea de 25.000 de lei solicitată de Asociația Plogging pentru România, aflată pe lista de rezervă a apelului de proiecte de acum 10 zile. În parteneriat cu Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA), cu acești bani vor asigura nevoile pentru aproximativ 400 de refugiați, în majoritate femei și copiilor. Banii le vor susține eforturile pentru aproape o lună.

Restul de 5.067,75 lei vor fi folosiți pentru nevoi de transport care apar din centrele DGASMB.

Mai avem pe lista de rezervă organizații care au în grijă mame și copii refugiați din Ucraina, cu nevoi de finanțare de 50,000 de lei.


Update 29 aprilie: Suma totală strânsă în Fondul de urgență este de 283.281,5 lei din donațiile și finanțările primite.

125,000 de lei am oferit săptămâna trecută pentru 5 organizații care oferă adăpost și susțin – fie prin propriile centre de cazare, fie în alte modalități – peste 1000 de refugiați din Ucraina, în special femei și copii: Asociația Moașelor Independente (AMI), Organizația Umanitară Concordia, Fundația Academică UTCB, Asociația The Social Incubator și Fundația Hopes and Homes Romania.
Mai avem în Fond 30.067,75 lei pentru nevoi de transport dinspre centrele DGASMB pentru cei care nu au mijloace să plece mai departe dar își doresc asta, precum și o listă de rezervă de alte 3 organizații care au în grijă femei și copii refugiați din Ucraina, cu nevoi de finanțare de 75,000 de lei.

Update 19 aprilie: Suma totală strânsă în Fondul de urgență este de 281.786,5 lei din care 78.348,5 lei provin din donațiile primite, inclusiv o donație de 10.000 US$ primită de la Jeffrey Pechter, fondator Mindful Capital Group iar 203.438 lei din finanțări.

Până acum am cheltuit 25.495,34 de lei pentru transportul a 27 de adulți, 10 copii și 3 căței din centrele DGASMB care doreau să meargă în alte țări și nu aveau mijloacele necesare, și 98.000 de lei pentru a susține eforturile a 10 organizații care au în grijă peste 700 de refugiați, în special mame și copii, care râmân pe o perioadă mai lungă în București.

Lansăm un nou apel de finanțare cu un buget de 127.000 lei din care să susținem în continuare eforturile organizațiilor neguvernamentale care au în grijă refugiați, în special femei și copii care stau o perioadă mai lungă în București. Oferim finanțări de până la 25.000 de lei pentru organizații neguvernamentale din București și Ilfov care oferă adăpost și susțin – fie prin propriile centre de cazare, fie în alte modalități – femei și copii, refugiați din Ucraina. Finanțarea are în vedere refugiați care nu sunt în tranzit, ci rămân pe o perioadă mai lungă de timp în București. Acoperim costurile ce țin de oferirea de adăpost și întreținerea femeilor și copiilor, cum ar fi, fără a se limita la: hrană, produse de igienă, medicamente, asistență psihologică,  alte nevoi speciale, inclusiv plata de chirii pentru apartamente individuale sau utilități, alte cheltuieli identificate de organizații pentru sprijinul acestor persoane. 10% din bugetul cerut poate fi folosit pentru cheltuieli administrative ale organizațiilor, inclusiv plata utilităților la adăpost (dacă este un adăpost al organizației), plata de resurse umane implicate direct în sprijinul refugiaților, transport, etc. Condițiile de finanțare sunt descrise în acest GHID.

Este același proces de aplicații ușor de accesat de organizațiile care au nevoie de resurse în plus pentru sprijinirea femeilor și copiilor refugiați din Ucraina care stau aici o perioadă mai lungă.

Primim aplicații prin completarea acestui formular până pe 27 aprilie, ora 21:00.

  • Lansare apel: 19 aprilie 2022 
  • Termen limită primire aplicații: 27 aprilie 2022, ora 21.00 
  • Selecție și anunțarea organizațiilor selectate pentru finanțare: 28 aprilie 2022
  • Contractare și plată: începând cu 29 aprilie 2022

Restul de 31.291,16 de lei vor fi folosiți pentru transportul refugiaților, căci am primit finanțare special pentru transport.


Update 15 aprilie: Suma totală strânsă în Fondul de urgență este de 234.356 lei din care 30.918 lei provin din donațiile primite, iar 203.438 lei din finanțări:

Până acum am cheltuit 18.842,52 de lei pentru transportul a 23 de adulți, 8 copii și 2 căței din centrele DGASMB care doreau să meargă în alte țări și nu aveau mijloacele necesare, și 58.000 de lei pentru a susține eforturile a 6 organizații care au în grijă peste 500 de refugiați, în special mame și copii, care râmân pe o perioadă mai lungă în București.

Cum mai aveam 4 organizații pe lista de rezervă a apelului de proiecte din 18 martie, vom acorda și acestora finanțări în valoare totală de 40.ooo de lei. Organizațiile sunt Asociația M.A.M.E. , Asociația Casa Tuturor, Asociația Șansa Ta și Fundația Inovații Sociale Regina Maria. În total, vor susține aproximativ 300 de refugiați, majoritar mame și copii.

Din restul banilor, 35.513,40 de lei vor fi folosiți pentru transportul refugiaților, căci am primit finanțare special pentru transport, iar cu restul de 82.000 de lei vom deschide un nou apel de finanțare pentru ONG-uri. Revenim cu detalii despre apel pe 19 aprilie.


Update 4 aprilie: Suma totală strânsă în Fondul de urgență este de 75.494 lei din care 30.418 lei provind din donațiile primite și 45.067 lei din finanțarea primită de la Global Fund for Community Foundations. Pentru transportul refugiaților aflați în tranzit în centrele DGASMB, fără mijloace de a merge mai departe, am folosit 15.874, 79 lei. 50.000 de lei am oferit pentru 5 organizații care oferă adăpost și susțin – fie prin propriile centre de cazare, fie în alte modalități – aproape 350 de mame și copii, refugiați din Ucraina.

Din cei 9.619, 21 de lei rămași, vom acorda finanțarea de 8.000 de lei solicitată de Asociația The Social Incubator, aflată pe lista de rezervă a apelului de proiecte de acum 2 săptămâni. Cu acești bani vor asigura nevoile pentru aproximativ 200 de refugiați, în majoritate covârșitoare mame și copiilor, cazați în 3 cămine din sectorul 1. Banii le vor susține eforturile pentru aproape o lună.

Restul de 1.619,21 lei vor fi folosiți pentru nevoi de transport care apar din centrele DGASMB.

Mai avem pe lista de rezervă organizații care au în grijă mame și copii refugiați din Ucraina, cu nevoi de finanțare de 40,000 de lei și o listă de rezervă cu nevoi de transport.


Update 29 martie: Suma totală strânsă în Fondul de urgență este de 69.697,50 lei din care 24.621, 50 lei provind din donațiile primite și 45.067 lei din finanțarea primită de la Global Fund for Community Foundations. Pentru transportul refugiaților aflați în tranzit în centrele DGASMB, fără mijloace de a merge mai departe, am folosit 15.874, 79 lei.
50,000 de lei am oferit săptămâna trecută pentru 5 organizații care oferă adăpost și susțin – fie prin propriile centre de cazare, fie în alte modalități – aproape 350 de mame și copii, refugiați din Ucraina: Asociația Moașelor Independente (AMI) pentru Mame ajută Mame, Asociația Blondie -Împarte în altă parte, Asociația Plogging pentru România în parteneriat cu Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA), Asociația Touched România și Fundația FARA.
Mai avem în Fond 3.822,71 lei și multe nevoi de transport dinspre centrele DGASMB pentru cei care nu au mijloace să plece mai departe dar își doresc asta, precum și o listă de rezervă de alte 5 organizații care au în grijă mame și copii refugiați din Ucraina, cu nevoi de finanțare de 48,000 de lei.
Avem în continuare nevoie de donațiile voastre!

Update 18 martie: Suma totală strânsă în Fondul de urgență este de 66.610 lei, din care 21.534 lei provin din donațiile primite și 45.076 lei provin dintr-o finanțare primită de la Global Fund for Community Foundations. Pentru transportul refugiaților aflați în tranzit în centrele DGASMB, fără mijloace de a merge mai departe, am folosit 9.544,13 lei.

Cu finanțarea primită de la Global Fund for Community Foundations în valoare de 45.000 lei și 5.000 de lei din donațiile individuale primite în fond, avem un buget de 50.000 de lei cu care să susținem nevoile femeilor cu copii refugiați din Ucraina, care stau o perioadă mai lungă în București. Oferim finanțări de până la 10.000 de lei pentru organizații neguvernamentale din București și Ilfov care oferă adăpost și susțin – fie prin propriile centre de cazare, fie în alte modalități – mame și copii, refugiați din Ucraina, printr-un proces rapid de aplicații, selecție și contractare. Finanțarea are în vedere refugiați care nu sunt în tranzit, ci rămân pe o perioadă mai lungă de timp în centrele de suport. Acoperim costurile ce țin de întreținerea mamelor și copiilor lor, cum ar fi, fără a se limita la: hrană, produse de igienă, medicamente, alte nevoi speciale. Condițiile de finanțare sunt descrise în acest GHID

Am gândit procesul de aplicații pentru a fi ușor de accesat de organizațiile care au nevoie de resurse în plus pentru sprijinirea mamelor și copiilor refugiați din Ucraina care stau aici o perioadă mai lungă.

Primim aplicații prin completarea acestui formular până pe 22 martie, ora 21:00.

  • Lansare apel: 18 martie 2022
  • Termen limită primire aplicații: 22 martie 2022, ora 21.00
  • Selecție și anunțarea organizațiilor selectate pentru finanțare: 23 martie 2022
  • Contractare și plată:  24 martie 2022
Cu cei 7.066 lei rămași continuăm să asigurăm transportul refugiaților fără resurse, care au solicitat la DGASMB transportul către alte țări.

Update 11 martie: În cele 6 zile de la lansarea Fondului de Urgență Împreună (Razom) s-a strâns suma de 18.926 de lei din donații și 5.910,86 de lei au fost folosiți deja pentru asigurarea biletelor pentru refugiații fără resurse care au solicitat la DGASMB transportul către alte țări. Avem în continuare nevoie de voi și de donațiile voastre.
În București numărul de refugiați va crește, iar capacitatea de cazare este limitată. Marea majoritate a oamenilor care ajung la București pleacă repede către altă destinație sau are nevoie de susținere pentru câteva zile, în care rezolvă probleme administrative și de planificare. Rămâne însă multă incertitudine și nesiguranță în rândul refugiaților, se gândesc mult la următorul lor pas, li se anulează planurile din altă țară și astfel ni se schimbă și nouă lista de nevoi și achiziții pentru transportul lor.
Știm însă de la DGASMB că sunt mulți care vor pleca și vor avea nevoie de bilete de autocar sau avion chiar în săptămânile următoare și că mulți dintre ei nu au resurse financiare pentru asta.
Toate detaliile despre program le găsiți și aici https://fundatiacomunitarabucuresti.ro/proiect/fondul-de-urgenta-impreuna-razom/
DATE PROGRAM
Parteneri
Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB)
Perioada
martie 2022 până la stingerea crizei
Buget
386.469 lei
Domeniu
social - sprijin persoane vulnerabile
Cifre de proiect
Suma strânsă
386.469 lei

Buget finanțări
356.237 lei

Transport refugiați
30.213,75 lei

Granturi
Ediţia Organizaţia Proiectul Suma

2022

Asociația Moașelor Independente (AMI) pentru Mame ajută Mame

Ajutor pentru 53 mame și copii refugiați din Ucraina

10.000

2022

Asociația Blondie

Ajutor pentru 50 de mame și copii refugiați din Ucraina

10.000

2022

Asociația Plogging pentru România în parteneriat cu ADRA

Ajutor pentru 100 de mame și copii refugiați din Ucraina

10.000

2022

Asociația Touched România

Ajutor pentru 28 de mame și copii refugiați din Ucraina

10.000

2022

Fundația FARA

Ajutor pentru 10 mame și copii refugiați din Ucraina

10.000

2022

Asociația The Social Incubator

Ajutor pentru 200 de mame și copii refugiați din Ucraina

8.000

2022

Asociația M.A.M.E.

Ajutor pentru 50 de mame și copii refugiați din Ucraina

10.000

2022

Asociația Casa Tuturor

Ajutor pentru 55 de mame și copii refugiați din Ucraina

10.000

2022

Asociația Șansa Ta

Ajutor pentru 100 de mame și copii refugiați din Ucraina

10.000

2022

Fundația Inovații Sociale Regina Maria

Ajutor pentru 100 de mame și copii refugiați din Ucraina

10.000

2022

Asociația Moașelor Independente

Ajutor pentru 180 de femei și copii refugiați din Ucraina

25.000

2022

Organizația Umanitară Concordia

Ajutor pentru 180 de femei și copii refugiați din Ucraina

25.000

2022

Fundația UCTB

Ajutor pentru 450 de femei și copii refugiați din Ucraina

25.000

2022

Asociația The Social Incubator

Ajutor pentru 300 de femei și copii refugiați din Ucraina

25.000

2022

Fundația Hope and Homes for Children Romania

Ajutor pentru 18 copii si 2 îngrijitoare din sistemul de protecție a copiilor din Ucraina

25.000

2022

Asociația Plogging pentru România în parteneriat cu ADRA

Ajutor pentru 400 de femei și copii refugiați din Ucraina

25.000

2022

Asociația Blondie

Transport avion copii refugiați cu probleme grave de sănătate

5.167

2022

Asociația pentru responsabilitate Socială Plan B

Susținerea grădiniței Superheroyi pentru copii ucraineni

22.300

2022

Asociația SNK

Cursuri intensive de limba română pentru profesori ucraineni și tipărire de manuale pentru copii

80.798
Sumele sunt exprimate in Euro. TOTAL356.265