200.000 de euro pentru 15 școli din București, Brașov, Timișoara
Postat December 8, 2022
Foto: Diana Păun

București, Brașov, Timișoara, 8 decembrie 2022: 

Fundațiile Comunitare București, Brașov și Timișoara, împreună cu Decathlon România, anunță rezultatele fondului „Sportul pentru toți”, programul care a pus în mișcare anul acesta comunități din 3 orașe din țară. Valoarea totală a programului  de finanțare pentru anul 2022 a fost de 200.000 de euro însemnând 100.000 de euro pentru 7 școli din București, 50.000 de euro pentru 4 școli din Brașov și 50.000 de euro pentru 4 școli din Timișoara. În total au fost renovate 16 terenuri și săli de sport din cele 3 orașe, de care vor beneficia anual peste 18.000 de elevi din ciclul primar, secundar și liceal. 

Scopul programului este acela de a face sportul mai ușor de practicat în școlile și liceele din orașele din România. Au fost acordate finanțări pentru reamenajarea și îmbunătățirea facilităților pentru sport din școlile gimnaziale și liceele din cele 3 orașe, fie că a fost vorba de terenuri în aer liber sau de săli de sport. 

Deoarece cunosc problemele din fiecare oraș în parte, echipele de proiect din cele 3 fundații comunitare au înțeles că infrastructura sportivă necesită atenție, că este o urgență în școli și licee, existând o nevoie acută de săli și terenuri dotate conform standardelor, care să ofere condiții optime pentru a-i încuraja pe copii să practice sportul, fie ca mod de a face performanță, dar mai ales pentru o viață activă și mai sănătoasă în general.

Comunitățile de elevi și profesori, dar și cele ale cluburilor sportive sunt recunoscătoare și bucuroase că există de-acum șansa de a practica sportul în locații atractive sigure și cu facilități îmbunătățite. Pe termen lung, impactul va fi pozitiv atât asupra stării fizice, cât și a celei psihice a elevilor. 

În București, șapte școli au reabilitat șase săli și două terenuri de sport astfel: 

  • Școala specială nr. 1 a reamenajat sala de sport (prin repararea și zugrăvirea pereților, curățarea tartanului existent, marcarea suprafeței de joc, montarea panourilor de baschet și instalarea de glafuri interioare) și sala de kinetoterapie, unde a decopertat plinta, a înlocuit podeaua cu parchet cu efect terapeutic asupra copiilor și a montat glafuri interioare;
  • Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații Gheorghe Airinei a reamenajat cel de-al doilea teren de sport prin instalarea de gazon sintetic, montarea panourilor de baschet și a fileului de volei;
  • Colegiul Național Elena Cuza a reamenajat sala de sport prin recondiționarea parchetului din sala de sport, schimbarea panourilor de baschet, achiziționarea de bănci, lăzi și saltele de gimnastică și a înlocuit fileul de volei;
  • Liceul cu program sportiv Mircea Eliade a recondiționat sala de sport prin refacerea parchetului (îndepărtare lac și vopsea vechi, șlefuire, curățare, înlocuire suprafețe deteriorate, aplicare grund, lac, marcare teren), repararea și zugrăvirea pereților și îmbunătățirea sistemului de iluminat;
  • Școala Gimnazială nr. 79 a realizat un proiect complex de reparare a funcționalităților de bază ale sălii de sport și ale unuia dintre vestiarele școlare. Școala a beneficiat de susținerea financiară a asociației de părinți, care a contribuit cu aproximativ 2/3 din suma totală necesară realizării tuturor lucrărilor. Lucrările realizate au constat în: refacerea marcajelor pardoselii sportive, instalarea unui sistem automat de deschidere a ferestrelor; repararea burlanelor incomplete și înlocuirea celor lipsă; înlocuirea sistemului electric de iluminare existent în sală și vestiare; schimbarea instalației electrice în vestiarele elevilor; reabilitarea pereților și tavanelor din interior și a pereților exteriori din zid; reabilitarea acoperișului;
  • Lucrările desfășurate la Școala Gimnazială nr. 128 Regina Maria au vizat sala de sport și o suprafață din exteriorul sălii, unde a fost amenajată o pistă de alergare și o groapă de nisip. 
  • Proiectul Școlii Gimnaziale nr. 39 a constat în transformarea curții școlii (suprafață asfaltată) în terenuri de joc cu gazon sintetic, prin amenajarea a două terenuri de volei, un teren de baschet, unul de mini-fotbal și o pistă de alergare.

 

Detalii despre proiectele implementate în celelalte 2 orașe: 

pentru Brașov, accesați https://sportulpentrutoti.fundatiacomunitarabrasov.ro 

pentru Timișoara, accesați https://www.fundatiacomunitaratimisoara.ro/sportul-pentru-toti/

 

“Scopul nostru de CSR Decathlon România este acela de a face accesibile unui număr cât mai mare de oameni plăcerea și beneficiile practicării sportului. Misiunea noastră este aceea de a fi utili oamenilor și planetei, iar în contextul în care sedentarismul devine o problemă în România, iar educația sportivă este insuficientă, am lansat în 2021 programul ” Sportul pentru toți”, aflat anul acesta la a doua ediție și care va continua și anul viitor. Acest fond urmărește crearea unor condiții și contexte mai bune pentru ca tinerii și copiii din România să poată practica sportul din plăcere și în siguranță.” – Iulia Ordeanu – Leader CSR, Diversitate și Incluziune Decathlon România.

”Programul „Sportul pentru toți” a devenit peste timp un eveniment substanțial, a crescut ca în basme de la an la an. Relația cu partenerii externi este foarte importantă pentru educație, căci școlile, inspectoratele și ministerul de resort nu găsesc singure suficiente soluții financiare pentru a încuraja un act educativ de calitate din toate perspectivele. Una din perspectivele sustenabile pentru viață, pentru viitor, în directă relație cu un stil de viață sănătos o reprezintă sportul. 

Prin urmare, ISMB va susține an de an inițiativa Fundațiilor Comunitare și implicarea Decathlon în vederea modernizării/ reabilitării sălilor și terenurilor de sport. Aceasta este o modalitate de a oferi profesorilor și elevilor șansa de a iubi sportul, de a simți că merită investiția de energie și muncă și că societății îi pasă de educație și de viitorul ilustrat prin creșterea frumoasă a acestor copii. Tinerețe fără bătrânețe pentru aceste programe este urarea pe care orice inspectorat școlar ar formula-o de câte ori s-ar replica acest timp de program.” – Teodora Bentz – Inspector general adjunct, ISMB

Programul Sportul pentru Toți ne-a adus aproape de o comunitate dedicată de profesori de sport, părinți și directori de școli care au preluat inițiativa în îmbunătățirea infrastructurii sportive a școlilor lor. Pentru mulți dintre ei, a fost prima dată când au aplicat pentru o finanțare privată. Ne-au impresionat dedicarea lor și felul în care au ales să își petreacă parte din vacanța de vară coordonând lucrările  de reabilitare, și sperăm că le-am dat încredere să aplice și la alte astfel de finanțări pe viitor.

Toți copiii au nevoie de mișcare în dezvoltarea lor și au dreptul să practice sport în condiții decente și sigure,  iar noi sperăm ca alături de sponsorul Decathlon să putem contribui la îndeplinirea acestei nevoi cât mai mulți ani în viitor.” – Ioana Ujfaluši-Iordache – Coordonator program Fundația Comunitară București

Despre ”Sportul pentru toți”

Programul „Sportul pentru toți”, derulat de Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Brașov și Fundația Comunitară Timișoara împreună cu Decathlon România, urmărește crearea unor condiții și contexte mai bune pentru ca oamenii să poată practica sport din plăcere și în siguranță. În 2022, inițiatorii au făcut din nou echipă pentru a oferi copiilor și tinerilor facilități sportive atractive în școli și licee, pentru o dezvoltare sănătoasă.

https://youtu.be/tvDHuTjgckY 

 

Despre Decathlon România

Decathlon România, cel mai important retailer european de articole sportive, deține în momentul de față 29 de magazine la nivel național, la care se adaugă și platforma online, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1500 de coechipieri în 2021. Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație în domeniu, păstrând în permanență obiectivul strategic de a face sportul accesibil cât mai multor români prin oferirea unui raport calitate – preț foarte bun.

Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Nabaiji, etc, dar și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist. Incepand cu 2005, Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta” Fabricat în România

Despre Fundația Comunitară București

Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, programe de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 11 ani, a finanțat peste 700 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 3.9 milioane de euro. Fundația Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 17 fundații comunitare din țară. 

Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabucuresti.ro

Contact:

Ana Mircioagă, Coordonator program, Fundația Comunitară București

ana.mircioaga@fundatiacomunitarabucuresti.ro

CATEGORIE
FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUCUREȘTI
CITEȘTE MAI DEPARTE: