În luna septembrie, Jocurile Cartierului vor antrena oamenii din jurul Parcului Bazilescu, Bulevardului Kiseleff și Parcului Cinematograf Floreasca în activități sportive cât mai variate, de la alergare, șotron, badminton și baschet, până la curse cu sacul, împins căruciorul și treasure hunt . În urma unui proces de jurizare ce nu s-a dovedit ușor, căci toate propunerile de proiect au fost interesante, iar nevoia de mișcare este mai mare ca oricând, juriul a decis finanțarea următoarelor 3 proiecte:
De asemenea, în cadrul acestui program va fi finanțată și o ediție demonstrativă, organizată de Asociația Corporeanima în cartierul Costeasca, finanțată cu 24.348 RON. Conceptul de Jocurile Cartierului este creat și implementat de Asociația Corporeanima din anul 2011.
Mulțumim membrilor de juriu care au evaluat și selectat proiectele: Ana Nicolescu, fondator Parenting PR, blogger Mămica Urbană, creator de comunități, Cristian Neagoe, fondator si organizator Street Delivery, manager cultural, specialist PR; Gabriel Solomon, ultramaratonist, organizator de evenimente sportive, co-fondator Galantom.ro. , Iulia Ordeanu, leader CSR Decathlon România și Miruna Nichita, manager program Swimathon București, organizator evenimente sportive.
Programul ”Sportul pentru toți”, inițiat de Fundația Comunitară București și susținut de Decathlon România, urmărește crearea unor condiții și contexte mai bune pentru ca bucureșteni de toate vârstele să poată practica sport din plăcere și în condiții de siguranță.