BUCUREȘTENII DONEAZĂ: 385.000 DE LEI STRÂNȘI LA SWIMATHON BUCUREȘTI 2017
Postat July 10, 2017
Foto: Valentin Boboc

Sâmbătă, 8 iulie 2017, la bazinul acoperit „Tolea Grințescu” de la Clubul Sportiv Dinamo, 317 de înotători şi peste 2.000 de spectatori s-au strâns să susţină prin înot și donații, 23 de proiecte din comunitatea bucureşteană.

Swimathon București, organizat de Fundația Comunitară București, s-a aflat la a cincea ediție. Evenimentul organizat anual este un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante. Organizaţiile sau grupurile de iniţiativă înscriu proiecte din comunitatea locală, companiile şi înotătorii aleg pentru ce se implică, iar susţinătorii donează. Campania de donații continuă online până la 31 iulie, pe platforma www.swimathonbucuresti.ro.

Ana Maria a venit de la 8 dimineața și a fost primul donator de la bazin. „Am aflat de Swimathon de anul trecut, de la radio. Anul acesta la fel și am venit din curiozitate ca să văd pe viu cum se întâmplă acest eveniment. M-a atras ideea și spiritul de comunitate: lucrul cu oameni și pentru oameni. Am donat pentru o tabără a copiilor cu cancer.”

Cei 317 de înotători, de toate vârstele, au înotat 2.796 lungimi de bazin, echivalentul a 140 de km. Alexandru Badea, înotător în echipa Plantatorii Subacvatici ne spune: „Sunt pentru a patra oară la Swimathon București, iar azi înot pentru creșterea unor păduri frumoase în viitor. În trecut, am mai înotat pentru asociații care susțineau copiii. În general, cred că niște comunități puternice pot aduce beneficii tuturor cetățenilor din oraș.”

Puteți vedea proiectele aici: http://swimathonbucuresti.ro/swimathon/proiecte/, iar donații se pot face aici: http://swimathonbucuresti.ro/swimathon/inscriere-sustinator/

Swimathon București este un eveniment de comunitate. Mulțumim partenerilor noștri:

Sponsor principal: Head&Shoulders

Sponsori: Allianz Technology, BCR, HipHip, Enel România, Raiffeisen Bank România, Unicredit Bank România, Janssen România.

Partener sportiv: Decathlon România.

Partener media: București FM.

Eveniment organizat cu susținerea: World Class România, Activia România, Ambulanța BGS, 5 to go, Jay, Sloop, Mega Image România, Orange România, SIGUREC.

Le mulțumim celor doi instructori World Class România, Cătălin și Marian Obretin pentru sesiunile de încălzire dedicate înotătorilor.

Mulțumim pentru After Party: Bistro Matrioska

De cinci ani, Swimathon București este organizat  de Fundația Comunitară București.

Fundaţia Comunitară Bucureşti este specialistul în filantropie locală care colectează fonduri de la afaceri locale şi donatori individuali, pentru a finanţa iniţiative în comunităţi. Din 2011, organizația a finanțat peste 180 de proiecte ale comunităților din București și Ilfov cu mai mult de 2 milioane de lei. Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 15 fundaţii comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro sau www.swimathonbucuresti.ro.

 

CATEGORIE
FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUCUREȘTI
CITEȘTE MAI DEPARTE: