Cinci proiecte sunt pe lista scurtă pentru finanțare prin Programul Inclusiv în cartier
Postat July 6, 2021
Foto: FCB

Pe 10 iunie am închis runda de aplicații pentru Programul Inclusiv în cartier. Am primit 18 propuneri de proiecte pentru cartierele bucureștene care adresează ariile: educație, mediu și/sau social.

Toate cele 18 propuneri de proiecte au fost evaluate de juriul programului și cinci dintre ele se află pe o listă scurtă de proiecte considerate spre finanțare. Cele cinci proiecte adresează probleme importante pentru diverse comunități de cartier din București. Însă, bugetul însumat al celor cinci proiecte este de 287,328 lei, iar bugetul total al programului Inclusiv în cartier este de 245.000 lei.

Înainte de luarea deciziilor finale, cele cinci organizații și grupuri de inițiativă au fost invitate să ofere extra clarificări și să-și optimizeze bugetele pe priorități în speranța că programul va putea susține toate cele cinci proiecte.

Propunerile de proiecte aflate pe lista scurtă sunt:

  1. Livadă comunitară urbană, oaza verde de sănătate din cartierul meu! – Acțiunea Comunitară Tineretului Cartierul și Parcul Tineretului, Cartierul Tineretului
  2. Cotroceni, cartier circular – Grupul de inițiativă Încotroverzi, Cartierul Cotroceni
  3. Grădina cu Oameni | Cișmigiu – Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu, Cartier Cișmigiu
  4. Explorator in cartierul meu – Asociația Culturalis, Cartiere: Dristor – Titan
  5. BalCCOn Deschis – Asociația Carusel, Cartier Obor

Proiectele sunt evaluate de un juriu din care fac parte: Andrei Mihail, antropolog, pasionat de practicile urbane ale bucureștenilor, predă la SNSPA și Universitatea București; Diana Ghindă, fondator și gazdă a comunității Training Cafe; Ionuț Ruscea, specialist în managementul deșeurilor, pasionat de protecția mediului, fondator sustain.ro; Lila Vasilescu, director al Fundației Verita, a inițiat proiecte și activități cu copiii din medii defavorizate; Raluca Zega, marketing Banca Transilvania București, pasionată de tot ce înseamnă comunitatea antreprenorială din București.

Programul ”Inclusiv în cartier”, inițiat de Fundația Comunitară București și susținut de Banca Transilvania, sprijină dezvoltarea de programe de cartier care identifică și adresează probleme și oportunități de educație, mediu și sociale din comunitatea de cartier.

CATEGORIE
INCLUSIV ÎN CARTIER
CITEȘTE MAI DEPARTE: