Update 23 martie 2022: Fondul de urgență Împreună – 10 aplicații eligibile, 5 organizații selectate pentru finanțare, buget disponibil: 50.000 lei.
Pentru apelul de proiecte din 18 martie 2022 din cadrul Fondului de urgență Împreună, care a vizat finanțări de până la 10.000 de lei pentru organizații neguvernamentale din București și Ilfov care oferă adăpost și susțin – fie prin propriile centre de cazare, fie în alte modalități – mame și copii, refugiați din Ucraina, care rămân pe o perioadă mai lungă de timp în centrele de suport, am primit 10 aplicații eligibile de la următoarele organizații:
- Asociația Touched România
- Fundația CMU Regina Maria
- Asociația Șansa Ta
- Asociația Plogging pentru România în parteneriat cu Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA)
- Asociația Moașelor Independente (AMI) pentru Mame ajută Mame
- Asociația M.A.M.E.
- Asociația Casa Tuturor
- Fundația FARA
- Asociația Blondie – Împarte pentru altă parte
- Asociația The Social Incubator
Bugetul disponibil în această săptămână este de 50.000 de lei, iar în urma procesului de selecție vom finanța eforturile următoarelor organizații:
- Asociația Moașelor Independente (AMI) pentru Mame ajută Mame, care se ocupă de 53 de mame și copii care rămân pe o perioadă mai lungă în București. Cei 10.000 de lei le vor susține eforturile pentru 14 zile.
- Asociația Blondie se ocupă de 50 de mame și copiii în condiții vulnerabile sau cu boli grave, care rămân aici o perioadă mai lungă. Cei 10.000 lei le vor susține eforturile pentru 14 zile.
- Asociația Plogging pentru România în parteneriat cu Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA), care se ocupă de aproape 100 de mame și copii din Ucraina ce rămân pe o perioadă mai lungă aici. Cei 10.000 lei le vor susține eforturile pentru 15 zile.
- Asociația Touched România se ocupă de 28 de mame refugiate cu copii pe care-i găzduiește în adăposturile proprii și le oferă servicii sociale complete. Cei 10.000 de lei le vor susține eforturile pentru 1 lună.
- Fundația FARA se ocupă în apartamentele sale sociale din Popești-Leordeni de 10 femei cu copii care vor rămâne aici pe o perioadă de cel puțin 3 luni, cărora le oferă servicii sociale complete. Cei 10.000 de lei le vor susține eforturile pe toată această perioadă.
Continuăm să strângem donații în Fondul de urgență Împreună. Nevoile din această zonă sunt mari și este nevoie de multe resurse, mai multe decât am avut disponibile în această săptămână. Iar în măsura în care reușim să adunăm mai multe fonduri în Fondul de urgență Împreună, ne propunem să finanțăm, de pe lista de rezervă a acestui apel:
- Asociația M.A.M.E.
- Asociația The Social Incubator
Totodată, după ce vom obține clarificări necesare pentru a înțelege mai bine situația existentă, pe lista de rezervă vom adăuga și:
- Asociația Casa Tuturor
- Fundația CMU Regina Maria
- Asociația Șansa Ta