Fondul de Urgență: Inițiativele pentru comunități vulnerabile sprijinite în perioada 8 aprilie – 8 mai
Postat May 11, 2020
Foto: Bogdan Dincă

Cu toții am fost loviți de criza COVID-19. Am pus proiectele pe pauză și ne-am adaptat la noile condiții, ne-am regândit modul de lucru. Pentru mulți semeni de-ai noștri e însă dificil să-și acopere nevoile de bază pentru a supraviețui. Acum sunt și mai puțin vizibili, dar mai fragili decât au fost vreodată. Sunt cei care trăiau de azi pe mâine: unii rabdă în tăcere, neștiuți de nimeni, alții cer ajutor.

 

Am constituit Fondul de Urgență pentru că, dincolo de nevoile medicale urgente, vrem să adresăm urgențele și nevoile comunităților și grupurilor vulnerabile. Pentru a-i ajuta să treacă prin această perioadă, strângem în continuare bani în Fondul de Urgență, gestionat de Fundația Comunitară București, în parteneriat cu rețeaua de Fundații Comunitare din țară.

 

Prin acest Fondul de Urgență acoperim nevoi precum: produse de igienă și sanitare, alimente de bază, medicamente pentru bolile cronice, îngrijirea corespunzătoare în adăposturile permanente și temporare. Urgențele și nevoile grupurilor vulnerabile se află în special în categoria familiilor vulnerabile, persoanelor în vârstă, copiilor în situații de risc sau persoanelor fără adăpost.

 

Până acum, prin Fondul de Urgență au fost finanțate 44 de inițiative în valoare totală de 162.255 Euro.

 

Proiectele finanțate între 1-8 mai 2020

1. Asociația Divers (prin Fundația Comunitară Mureș): 3.728,5 euro (18.000,45 lei)

Prin fondul de urgență, Asociația Divers va susține familiile vulnerabile care trăiesc în zone urbane marginalizate din Târgu Mureș – Valea Rece (peste 100 de familii), Băneasa (20 de familii), Ady (10 familii), malul Mureșului (20 de familii) și Beșa (20 de familii). Toate aceste persoane trăiau deja într-un echilibru extrem de fragil iar criza i-a afectat și mai mult, prin pierderea veniturilor din muncile pe care le prestau sezonier/ ocazional și lipsa accesului la produse de igienă și îngrijire medicală. Încă din 30 martie, împreună cu Fundația Transilvană Alpha și rețeaua de voluntari COVID-19 Târgu-Mureș, Asociația Divers susține aceste comunități prin mese calde iar finanțarea le va permite asigurarea acestora pentru o perioadă de încă două săptămâni.

 

2. Asociația Sprijinirea Integrării Sociale – ASIS (prin Fundația Comunitară București): 3.250 euro (15.690,35 lei)

Cu ajutorul finanțării din fondul de urgență, ASIS va ajuta familii/persoane fără adăpost/cu adăpost precar și familii aflate în dificultate socială (ca urmare a pierderii locului de muncă, unei boli cronice, handicap, numărului mare de copii aflați în întreținere etc.) din București, zonele Moghioroș, Piața Chirigiu, Piața Unirii, Piața Victoriei, Gara de Nord, Piața Sudului, în total 22 de familii și 8 persoane fără adăpost. Ajutorul va consta în pachete cu alimente de bază și produse de igienă, inclusiv lapte praf și scutece pentru 5 sugari.

 

3. Asociația Uniunea Creștină din România (prin Fundația Comunitară Cluj): 2.604 euro (12.571,59 lei)

Asociația are două centre, ambele în Cluj-Napoca: Centrul de zi pentru copii aflați în situații de risc de separare de părinți și Centrul rezidențial Sf. Ioan al lui Dumnezeu de reintegrare socio-profesională a persoanelor fără adăpost. Prin intermediul fondului de urgență, Asociația va susține cu pachete cu alimente de bază și produse de igienă, acoperind necesarul pentru două săptămâni, pe cei 44 de copii din Centru și 6 persoane fără adăpost.

 

4. Asociația Rămâi Acasă, Filiala Maramureș (prin Fundația Comunitară Cluj): 3.865 euro (18.659,45 lei)

Asociația are în evidență pacienți cu afecțiuni cronice din specialitatile chirurgicale (ulcere varicoase), neurologice (pacienți post AVC) sau oncologice (diferite tipuri de tumori maligne) care, pe perioada stării de urgență, nu au acces la servicii medicale din cauza restricționării internărilor și care au o situație financiară ce nu le permite realizarea tratamentelor la domiciliu. Prin intermediul acestei finanțări, Asociația Rămâi Acasă va achiziționa consumabile medicale și medicamente necesare tratamentului pentru o lună de zile pentru 20 de pacienți, majoritatea persoane în vârstă. O echipă medicală formată din 2 medici, 12 asistenți și 2 kinetoterapeuți va furniza serviciile în mod voluntar pe toată această perioadă.

 

5. Fundația COMUNIA (prin Fundația Comunitară Oradea): 4.960 euro (23.945,89 lei)

Prin finanțarea Fondului de Urgentă, Fundația Comunia va putea continua proiectul de ajutorare, denumit ”Ajută o familie nevoiașă în izolare”, prin care au reușit să distribuie deja peste 40 de pachete în ultimele 2 săptămâni persoanelor defavorizate din Oradea și satele limitrofe: familii monoparentale și cu mai mulți copii, care trăiesc la limita subzistenței, familii care stau în centre de urgență temporară, persoane vârstnice, care nu au pe nimeni. Finanțarea suplimentară va permite ajutorarea unui număr mult mai mare de beneficiari, pentru a putea face față situațiilor dificile, extreme cu care se confruntă, în special în această perioadă de izolare. Numărul de beneficiari la care vor ajunge aceste pachete este 120 familii și persoane vârstnice (în total circa 360 persoane), iar produsele le vor acoperi nevoile pentru două săptămâni.

 

6. Centrul Creștin Betania (prin Fundația Comunitară Oradea): 2.989 euro (14.430,29 lei)

Prin intermediul Fondului de Urgență, Centrul Creștin Betania va putea sprijini 205 familii defavorizate social din zona Oradea, din comuna Girișu de Criș: satele Girișu de Criș și Tărian, și satul Cheresig. Centrul va oferi sprijin pentru 70 de copii care provin din 42 de familii defavorizate social din satele Girișu de Criș și Tărian și aproximativ 40 de copii care provin din 25 de familii defavorizate social din satul Cheresig. Datorită faptului ca în comunitatea din Tărian, Giriș și Cheresig, în jurul acestor familii, conviețuiesc și alte familii care trăiesc în sărăcie, Centrul va lărgi acest grup cu încă 50 de familii defavorizate din comunitate și persoane în vârstă din satele Tărian, Girișu de Criș și Cheresig. Proiectul social “O masă pe zi” oferă zilnic o masă caldă pe zi pentru 39 familii, respectiv 54 de porții de mâncare în Oradea, iar beneficiarii aparțin următoarelor categorii: familii numeroase care trăiesc în sărăcie, văduvi, orfani și persoane provenite din centre de plasament, persoane cu boli cronice, foști deținuți etc.

 

7. Grupul de inițiativă Mizil (prin Fundația Comunitară Prahova): 4.875 euro (23.535,53 lei)

Grupul de inițiativă Mizil va susține, prin intermediul fondului de urgență, 180 de persoane în vârstă, care locuiesc singure și au venituri reduse. În contextul pandemiei, aceste persoane au fost afectate în mod deosebit prin probleme cu care se confruntă: venituri mici (pensii sociale, pensii modice), izolare față de societate, singurătate și afecțiuni medicale. Veniturile mici ale acestor persoane sunt, de cele mai multe ori, direcționate către produsele de bază: alimente de strictă necesitate, produse de igienă, medicamente, iar banii sunt insuficienți pentru a-şi asigura un trai decent. Grupul de inițiativă va achiziționa pachete conţinând alimente de bază, produse de igienă personală, produse pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-Cov-2 pentru a le asigura produsele de bază necesare.

 

8. Asociația Rădăuțiul Civic (prin Fundația Comunitară Iași): 3.728,5 euro (18.000,45 lei)

Prin intermediul acestei finanțări, Asociația va sprijini copiii (și familiile lor) care frecventau cursurile Școlii Speciale Rădăuți și familii vulnerabile din localități învecinate (comunele Volovăț, Burla, Horodnic de Sus, Frătăuții Noi, Voitinel, Costișa, Bilca, Frătăuții Vechi, Gălănești, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos). Majoritatea familiilor sunt alcătuite, în medie, din 5 membri, acestea fiind persoane rămase fără venituri în această perioadă, persoane întoarse din străinătate, zilieri, șomeri sau chiar persoane care desfășurau activități sezoniere. Pandemia a acutizat starea de vulnerabilitate a copiiilor și a familiilor lor, iar ajutorul va consta în 100 de pachete cu alimente de bază și produse de igienă care vor asigura necesarul a 500 de persoane pentru două săptămâni.

Proiectele finanțate între 24 aprilie – 1 mai 2020

1. Asociația de Sprijin Comunitar ACS (prin Fundația Comunitară Bacău): 4.792 euro (23.203,34 lei)

Prin intermediul Fondului de urgență, Asociația va putea sprijini 100 de persoane de peste 65 de ani, singure și fără venituri sau cu venituri mici (140 de lei/ lună), din județul Neamț. Mulți dintre ei trăiesc în locuințe insalubre și nu au acces la utilități (electricitate, apă curentă). Ajutorul constă în pachete cu alimente de bază, produse de igienă și curățenie și medicamente care le acoperă necesarul timp de o lună de zile.

 

2. Asociația Vlăduț – After School (prin Fundația Comunitară Galați): 4.055 euro (19.634,72 lei)

Cu ajutorul finanțării din Fondul de urgență, Asociația va putea acoperi nevoile urgente a 150 de persoane vulnerabile din județul Brăila (localitățile Brăila și Tufești). Sunt persoane cu venituri mici sau fără venituri, persoane în vârstă, familii cu mulți copii, persoane cu dizabilități sau care sunt imobilizate/ nedeplasabile. Prin fond vor fi achiziționate pachete cu alimente de bază și produse de igienă pentru 50 de familii și vor fi asigurate mese calde pentru alte 35 de familii.

 

3. Fundația Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii (prin Fundația Comunitară Mureș): 2.623 euro (12.700,83 lei)

Fundația se ocupă de victime ale violenței domestice aflate deja în asistență sau persoanele aflate la risc de violență domestică și care ar putea primi asistență în perioada de izolare în Adăpostul – Centru de primire în regim de urgență Mureș, pentru o perioadă între 5 și 60 de zile. Prin Fondul de urgență, Fundația va putea acoperi costurile cu mesele zilnice pentru aceste persoane (aproximativ 50 de persoane) timp de 40 de zile.

 

4. Asociația Pro Christo et Ecclesia Filiala Târgu Mureș (prin Fundația Comunitară Mureș): 1.800 euro (8.715,78 lei)

Cu ajutorul Fondului de urgență, Asociația va putea acoperi necesarul de produse alimentare de bază, produse de igienă și sanitare pentru 30 de persoane vulnerabile – persoane în vârstă cu boli cronice sau cu boli incurabile aflate în situații de dificultate din punct de vedere social și financiar și care au nevoie de servicii de îngrijire și asistență socială, care locuiesc în sate izolate din județele Mureș și Harghita.

 

5. Asociația Kids Help Point (prin Fundația Comunitară Iași): 5.000 euro (24.210,50 lei)

Ajutorul va ajunge la Iași (localitățile: Curăgău, Dobrovăț) și Piatra Neamț (localitățile: Ghelăiești, Dârloaia) către familii (familii monoparentale, familii din care fac parte copii cu dizabilități, persoane în vârstă singure, persoane fără nicio sursă de venit), aflate sub sau la limita sărăciei care trăiesc în izolare și au dificultăți în a-și asigura viața de zi cu zi. Pachetele cu alimente de bază, produse de igienă și de curățenie vor acoperi necesarul a 30 de familii timp de două săptămâni.

 

6. Fundația Copii în Dificultate (prin Fundația Comunitară București): 4.980 euro (24.113,66 lei)

Cu ajutorul acestei finanțări, Fundația va susține familii din Curtea de Argeș și comuna Corbeni, jud. Argeș: familii monoparentale, familii în care unul sau ambii părinți au revenit în țară de la munca sezonieră din străinătate și în prezent nu au nici o sursă de venit, familii în care ambii părinți sunt persoane cu dizabilități, greu deplasabili, familii în care părintele care asigura venitul familiei este inactiv din cauza unei boli incurabile (cancer), familii care au în întreținere copii cu dizabilități, familii beneficiare de ajutor social cu mai mulți copii în întreținere, familii alcătuite din persoane vârstnice fără susținători legali care nu își pot asigura produsele necesare alimentației zilnice. Astfel, vor fi asigurate 150 de pachete cu alimente de bază și produse de igienă care vor acoperi necesarul a 150 de familii pentru o lună de zile.

 

7. Asociația Iubire și încredere (prin Fundația Comunitară Iași): 2.250 euro (10.894,73 lei)

Grupul vulnerabil este constituit din persoane cu vârste de peste 65 de ani de pe raza Municipiului Iași – cu grave probleme sociale, dintre care unii sunt bolnavii cronici sau au o situație financiară precară – și care au nevoie urgentă de alimente de bază și produse sanitare și de igienă. Acestea sunt expuse unui risc mult mai mare decât alte persoane din cauza problemelor de sănătate, veniturilor (pensii) mici, singurătății (copii fiind plecați în străinătate și au ,,uitat ‘’de ei) sau bătrâni ai străzii care din diverse motive au rămas fără locuință. Cu ajutorul Fondului de urgență vor primi pachete cu alimente de bază și produse de igienă timp de o lună de zile.

 

8. Asociația Din dor și drag pentru comunitate (prin Fundația Comunitară Galați): 4.500 euro (21.789,45 lei)

Prin Fondul de urgență vor fi sprijinite 70 de familii vulnerabile (familii monoparentale asistate social, familii cu mai mulți copii și ale căror venituri au fost afectate de pandemie și 20 de persoane cu vârsta de peste 70 de ani cu venituri mici) din județul Galați, orașul Târgu Bujor și zonele limitrofe: Umbrărești, Viile, Băleni, Vârlezi, Lunca, Jorăști, Băneasa, Roșcani, Oancea, Vlădești, Balintești, Berești, Berești-Meria. Ajutorul constă în pachete cu alimente de bază, produse de igienă și produse de curățenie care vor acoperi necesarul minim al acestor familii pentru o lună de zile.

Proiectele finanțate între 17-24 aprilie 2020

1. Asociația Pe Stop (prin Fundația Comunitară București): 1.500 euro (7.262,10 lei)

După distribuirea primelor pachetelor cu alimente și produse de igienă și curățenie, scutece și 150 de litri de apă către 20 de familii monoparentale sau cu foarte mulți copii din zonele Giulești-Sârbi, Griviței și Pieptănari în valoare de 1.000 de euro,, asociația va folosi finanțarea suplimentară din fondul de urgență pentru pachete cu alimente de bază, produse de igienă și urgențe pentru alte 45 de familii vulnerabile din cartierele Rahova și Ferentari.

 

2. Asociația Șansa Ta (prin Fundația Comunitară București): 4.340 euro (21.011,68 lei)

Prin finanțarea acordată, Asociația Șansa Ta va sprijini familiile copiilor care, în mod normal, frecventează Centrul de zi din comuna Bilciurești. Acestea sunt familii foarte sărace, iar în contextul actual nu își mai pot asigura traiul zilnic. Cele 350 de persoane din aceste zone (80 de familii) erau ajutate prin Centrul de zi, care acum s-a închis, iar familiile nu au venituri și copiii nu mai primesc o masă caldă pe zi.

 

3. Asociația Reality Check (prin Fundația Comunitară București): 4.900 euro (23.722,86 lei)

Proiectul va utiliza finanțarea pentru 150 pachete pentru copiii mici, cu vârsta până într-un an și jumătate, care conțin lapte praf, scutece, biberon cu tetină și o cremă pentru iritații, care să le asigure o nutriție și o igienă adecvată în această perioadă. Copii aflați în situații de risc se află în două comunități foarte sărace din România: comunitatea de horahai (romi-turci) din comuna Castelu, județul Constanța, și cea de romi din localitatea Ponorâta, comuna Coroieni, județul Maramureș.

 

4. Asociația Căsuța Bucuriei (prin Fundația Comunitară Cluj): 1.500 euro (7.262,10 lei)

Căsuța Bucuriei va folosi finanțarea acordată pentru a continua să ofere adăpost și hrană celor 8 copii și 3 angajați ai centrului, carantinați pe perioada situației de urgență (în total 60 zile). Copiii și tinerii cu vârste între 8 si 24 ani aflați în sistemul de plasament de stat au fost plasați în îngrijirea Căsuței Bucuriei prin parteneriat cu DGASPC Cluj, iar finanțarea acordată va evita preluarea lor de către DGASPC și introducerea în sistemul de stat, unde nu ar mai avea parte de mediu familial, dragostea sau atenția asupra nevoilor individuale pe care le regăsesc în Căsuța Bucuriei.

 

5. Asociația We Help (prin Fundația Comunitară Sibiu): 3.750 euro (18.155,25 lei)

Prin această finanțare, asociația va acoperi nevoile urgente ale persoanelor vulnerabile din 4 comune din Județul Sibiu (peste 50 familii) și două cartiere din Municipiul Sibiu-Turnișor și Viile Sibiului (30 familii), fiind zonele cele mai afectate de actualul context al pandemiei. Un total de 80 familii vulnerabile (familii aflate în izolare, familii izolate de către comunitățile în care locuiesc ca urmare a externării unor membrii ai acestora care au suferit infecția cu coronavirus, familii monoparentale, familii cărora li s-au înjumătățit sau chiar redus total sursele de venit urmare a crizei generate de COVID-19, familii cu peste 5 copii, bunici care au în îngrijire nepoți). Familiile vor fi primi un pachet cu alimente de bază neperisabile și produse de igienă și fișe de lucru pentru copii, spre a asigura continuitatea programelor educaționale.

 

6. Crucea Roșie Filiala Sibiu (prin Fundația Comunitară Sibiu): 1.550 euro (7.504,17 lei)

Crucea Roșie Filiala Sibiu va folosi finanțarea pentru a achiziționa 50 de pachete cu alimente de bază și pachete cu produse de igienă și primă necesitate care să acopere nevoile unui beneficiar pentru 4 săptămâni. Aceste pachete se vor duce către 50 de refugiați egipteni și tunisieni, cărora angajatorul le-a anulat contractul din cauza rezilierii contractului cu Primăria, iar persoanele aveau permis de muncă valabil în România doar pentru firma respectivă.

 

7. Asociația T.I.B.E.R.I.U.S (prin Fundația Comunitară București): 5.000 euro (24.207 lei)

Începând cu 1 mai, Asociația va desfășura activități în București, Argeș, Iași, Cluj, Buzău, Vaslui, Constanța, Bacău și Dâmbovița pentru a acoperi nevoile urgente a 500 de familii vulnerabile din sate izolate, familii care trăiesc la limita sărăciei și cu mulți copii. Caravana este desfășurată împreună cu mai mulți parteneri (companii și ONG-uri locale), iar contribuția din Fondul de Urgență va acoperi 484 de pachete cu alimente de bază și produse de igienă și curățenie.

 

8. Fundația Serviciilor Sociale Bethany – FONSS (prin Fundația Comunitară Iași) 5.000 euro (24.207 lei)

Prin intermediul Fondului de Urgență, Fundațiile își propun să acorde sprijin material de urgență pentru copii (aflați în grija bunicilor sau din familii monoparentale/ fără venituri), persoane în vârstă cu venituri reduse și familii aflate în situații de risc major din Municipiul Iași și comunitățile rurale din județ. Principala vulnerabilitate a acestor grupuri constă în imposibilitatea temporară de a avea acces la surse de venit care să le asigure produse alimentare și de igienă necesare subzistenței pe perioada stării de urgență sau până la luarea unor măsuri similare de către autoritățile locale din comunitățile în care aceștia locuiesc.

 

9. Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor (prin Fundația Comunitară București) – 3.600 euro (17.429,04 lei)

Prin programele sale, asociația susține de mulți ani categoria vulnerabilă a vârstnicilor, prin activități de socializare, vizite la domiciliu sau ajutor practic și material. Pe durata pandemiei COVID-19, având în vedere că vârstnicii sunt categoria de vârstă cea mai afectată, continuă să le fie alături celor 85 de bătrâni singuri, cu vârste între 75 și 95 de ani, cu situații materiale precare. Prin finanțarea obținută, asociația va continua pregătirea și livrarea unor pachete cu alimente proaspete, neperisabile, apă, produse de igienă și curățenie, medicamente și alte urgențe pentru vârstnicii din București, Pitești și Ploiești.

 

10. Fundația Comunitară Cluj – pentru programul ClujHELP: 3.500 euro (16.944,90 lei)

Încă de la începutul crizei, Fundația Comunitară Cluj derulează ClujHELP, program de sprijin pentru grupurile vulnerabile de la nivel local, în parteneriat cu Asociația Medicilor de Familie Cluj. Ajută astfel persoanele în vârstă și pe cele cu boli cronice să rămână în casă, prin preluarea deplasării la medicul de familie și la farmacie pentru achiziționarea medicamentelor prescrise în rețetele periodice. O parte dintre persoanele vulnerabile în fața virusului se confruntă acum și cu dificultăți financiare. Riscul este ca aceste persoane să își întrerupă tratamentul obligatoriu pentru bolile cronice de care suferă, situație în care vor ajunge mai repede sau mai târziu în spitalele locale. Prin această finanțare, Fundația Comunitară Cluj va acoperi costul medicamentelor necesare (tratamentul pe două luni), în limita a 150 lei/beneficiar, pentru cel puțin 100 de persoane cu venituri foarte reduse din zona metropolitană Cluj-Napoca. Cel puțin 100 de persoane vor rămâne departe de spitale și își vor urma tratamentele atât de necesare la adăpost de coronavirus.

 

11. Fundația Zamolxes (prin Fundația Comunitară Prahova): 5.000 euro (24.207 lei)

Prin intermediul acestei finanțări, Fundația va susține cu alimente și produse de igienă 240 de persoane vulnerabile care trăiesc în zonele periferice ale municipiului Campina, persoane cu venituri din pensii mai mici de 700 lei cu domiciliul în Campina și familii vulnerabile din comuna Sotrile care și-au pierdut sursa de venit din cauza crizei.

 

12. Asociația Filantropia Oradea (prin Fundația Comunitară Oradea): 3.000 euro (14.524,20 lei)

Asociaţia Filantropia Oradea desfăşoară servicii sociale pentru mai multe categorii de persoane vulnerabile, cum sunt persoanele cu dizabilităţi, persoanele vârstnice şi familiile aflate în situaţii de risc social. Cele mai mari riscuri ale acestor comunități sunt sărăcia extremă și riscul contaminării, mai ales în cazul vârstnicilor. Prin intermediul Fondului de Urgență, asociația va distribui peste 90 de pachete cu alimente de bază și medicamente urgente, în funcție de nevoi, pentru aproximativ 45-50 de persoane în vârstă.

 

13. Asociația Hercules (prin Fundația Comunitară București): 3.115 euro (15.080,96 lei)

Prin intermediul fondului de urgență, Asociația Hercules va asigura alimente de bază și produse de igienă personală pentru copiii și familiile din Cartierele Buciumeni și Flamânzeni Buftea, înscrise la Centru de zi BufKids deschis în luna martie 2020, centru prin care le era asigurată cel puțin o masă caldă pe zi. Sunt 40 de copii din 24 de familii care trăiesc sub limita sărăciei, iar pachetele cu alimente și produse de igienă le vor asigura necesarul timp de 4 săptămâni.

 

14. Asociația Acasă în Banat (prin Fundația Comunitară Timișoara): 4.000 euro (19.365,60 lei)
Prin Fondul de Urgență, Asociația va sprijini nevoile comunităților defavorizate din mediul rural (bătrâni, familii cu mulți copii, persoane cu handicap, persoane afectate de boli cronice, familii monoparentale etc.), în satele din județele Timiș și Caraș-Severin. Sunt familii lovite în mod deosebit de criza COVID – 19 pentru că și-au văzut veniturile scăzute semnificativ prin pierderea locurilor de muncă, pierderea veniturilor din munci informale, scăderea puterii de cumpărare prin creșterea galopantă a prețurilor produselor de bază în magazinele sătești sau a medicamentelor. Ajutorul acordat va fi sub formă de pachete cu alimente de bază și stingerea altor urgențe.

 

15. Fundația Comunitară Galați: 4.000 euro (19.365,60 lei)

Prin intermediul acestei finanțări, Fundația își propune să sprijine Centrul de zi Nicorești și Centrul la Vale. Centrul de Zi Nicorești, aflat într-un sat izolat la 15 km de Tecuci este atât un centru de permanență, unde sunt rezidenți peste 20 de persoane cu handicap, cât și un centru tip after school pentru copiii din sat. În valea orașului Galați trăiesc familii în sărăcie, multe dintre ele fără acces la apă potabilă, care au nevoie de produsele alimentare de bază și produse de igienă. Această acțiune va fi sprijinită de Centrul La Vale (Fundația Cuvântul Întrupat), centru de tip after-school pentru copiii din valea orașului.

 

16. Asociația PRO Xpert (prin Fundația Comunitară Vâlcea): 5.000 euro (24.207 lei)

Asociația Pro Xpert colaborează și susține un grup informal de inițiativă care, de mai bine de un an, încearcă să ajute copii din cele mai vulnerabile grupuri. Grupul susținut cu ajutorul acestei finanțări este format din 189 copii din 85 familii. Aceștia locuiesc în condiții de sărăcie extremă, aproape 50% din cei care locuiesc în mediul rural nu au acces la utilități (inclusiv apa), iar toți copiii sunt în familii monoparentale și peste 30% sunt crescuți de bunici sau alte rude. Pentru fiecare din cele 85 familii se vor achiziționa pachete de hrană și igienă cu un conținut elaborat de medicul Simona Tivadar pentru proiectul #cumparaturilausata.

Proiectele finanțate între 13-17 aprilie 2020

1. Asociația Carusel (prin Fundația Comunitară București) 3.850 euro (18.619 lei)

Carusel oferă servicii pentru persoanele care se confruntă cu vulnerabilități multiple (fără acces la apă, energie electrică, încălzire etc.) și se confruntă cu vulnerabilități asociate precum munci ziliere/ informale, condiții medicale: HIV/ SIDA, Hepatite, TBC, consum de droguri.
În contextul actual, aceste persoane nu mai au modalități de a-și obține veniturile necesare asigurării alimentației și altor produse de bază, inclusiv produse sanitare și de igienă, medicamente. De asemenea, ele se află în imposibilitatea de a accesa beneficii sociale oferite de stat ținând cont că nu munceau cu forme legale sau nu au acte de identitate. Cu ajutorul acestei finanțări, Carusel va distribui 150 pachete cu alimente și materiale de igienă pentru 450 de persoane fără adăpost și medicamente și consumabile medicale pentru 50 de persoane fără adăpost.

 

2. Asociația ”Centrul de Tineret Moniom” (Prin Fundația Comunitară Banatul Montan) 5.000 euro (24.180 lei)

Prin campania ”Mâinile bucuriei”, peste 25 de voluntari ai organizației ajută zilnic persoane vârstnice (peste 65 de ani) fără aparținător, cu boli cronice, dizabilități și cu venituri modeste (sau fără venituri) de pe raza municipiului Reșița, care au nevoie de sprijin în achiziționarea alimentelor de bază, a medicamentelor și a produselor de igienă cât și familii cu mulți copii, aflate în dificultate (venituri modeste). Cu ajutorul acestei finanțări, Asociația va oferi 2.000 de mese calde pe zi pentru 30 de persoane vârstnice și peste 1.1000 de mese calde pentru familiile cu mulți copii, timp de 30 de zile. În același timp, persoanele vârstnice vor primi pachete cu alimente de bază, medicamente și produse de igienă.

 

3. Give and Help și Asociația Be You (prin Fundația Comunitară Dâmbovița) : 5.000 euro (24.180 lei)

Fundația Comunitară Dâmbovița sprijină două organizații care au grijă de persoane vulnerabile din județul Dâmbovița, majoritatea din mediul rural. Prima este Give & Help, sprijinită pentru a putea avea în continuare grijă de 30 de familii vulnerabile, bătrâni și copii din Gura Ocniței. Give & Help s-a mobilizat pentru a duce în fiecare zi pachete de alimente și produse de igienă pentru copiii cu risc de abandon școlar și bătrânii din aceasta comunitate.
Prin intermediul finanțării, Asociația Be You va completa acoperirea nevoilor zilnice ale persoanelor vulnerabile din Aninoasa: 20 de persoane vârstnice cu venituri foarte reduse sau fără nicio sursă de venit, care au nevoie de ajutor, suport practic și material (pachete cu alimente, medicamente, produse de igienă).

 

4. Fundația FARA (prin Fundația Comunitară București): 5.000 euro (24.180 lei)

Fundația FARA are grijă de 200 copii din clasele I-IV și 89 de grădiniță, din localitățile de Baia, Bogata, Buneşti şi Spătăreşti, comunele Baia și Preutești, județul Suceava, precum și de familiile acestora care trăiesc în sărăcie. În această perioadă, nevoile lor s-au acutizat, iar urgențele acestor comunități constau mai ales în alimente de bază și produse de igienă. Cu sprijinul fondului de urgență, Fundația FARA va putea asigura nevoile de bază a peste 254 de familii (421 de persoane) pentru următoarele două săptămâni.

 

5. Fundația Bucuria Darului (prin Fundația Comunitară Brașov) : 3.750 euro (18.135 lei)

Grupul vulnerabil pe care îl susține Fundația include un număr de 88 de familii sărace monoparentale și familii cu mulți copii din orașul Brașov care trăiesc în sărăcie extremă. Pe lângă nevoile de alimente de bază pe care Fundația le asigură pentru aceste persoane, există riscul de îmbolnăvire crescut în aceste comunități din lipsa produselor de igienă, accesului la utilități sau a lipsei de informație. Cu ajutorul finanțării din fondul de urgență, vor fi acoperite produse de igienă personală (săpun, pastă de dinți, șampon, scutece) și de igienă a locuinței (clor, spirt, dezinfectant, detergent, etc.) pentru o perioadă de o lună de zile.

 

6. Organizația Umanitară Concordia (prin Fundația Comunitară Prahova): : 3.000 euro (14.508 lei)

Cu sprijinul acestei finanțări, Organizația Umanitară Concordia va ajuta următoarele categorii de persoane vulnerabile social și afectate de efectele crizei COVID-19, asigurând prioritar urgențele (alimente de bază, produse de igienă și curățenie, alte urgențe) pentru familii și pentru copiii și tinerii aflați în plasament familial și:
a) 48 familii din cartiere sărace ale Municipiului Ploiești, din cartierele Mimiu, Dallas,
Radu de la Afumați, Bariera Unirii, Ghighiului, Dorobanțu;
b) 70 copii din centrele de plasament / casele de tip familial pe care le
gestionează în Prahova, în Ploiești si Aricești Rahtivani;
c) 40 tineri din grupuri afectate social, care urmează cursurile Școlii de Meserii
CONCORDIA.

 

7. Fundația Comunitară Țara Făgărașului 5.000 euro (24.180 lei)

Finanțarea va asigura 1.616 porții de mâncare celor 210 persoane înregistrate care beneficiază de masă din partea Cantinei de ajutor social Făgăraș, cum ar fi vârstnici singuri și fără ajutor care locuiesc în zonă, în diferite cartiere ale orașului Făgăraș, sau în mediul rural, familii care au venituri care nu le permit asigurarea necesarului de hrană în această perioadă, copii care locuiesc singuri (cu părinți plecați în străinătate, etc.) sau care locuiesc cu bunicii.

 

8. Fundația Caritabilă YANA-You Are Not Alone (prin Fundația Comunitară Bacău): 2.900 euro (14.024 lei)

Fundația ajută familiile vulnerabile și persoanele vârstnice din comunele Nicolae Bălcescu și Mărgineni, județul Bacău. Aceste familii trăiesc în sărăcie, sunt familii monoparentale, cu istoric de abandon școlar precoce, istoric de abandon familial, istoric de boli mintale și suicid. Persoanele vârstnice (majoritatea cu membrii familiei plecate din țară) sunt singure, marginalizate, bolnave și cu venituri mici. În mod curent, fundația oferă vârstnicilor aflați în dificultate ajutor pentru cumpărarea de lemne pentru foc, alimente de bază, investigații medicale și medicamente, reparații în locuințe. Prin fondul de urgență, un număr de 90 de familii și 50 de vârstnici din cele două comune vor primi alimente de bază și produse de igienă.

Proiectele finanțate între 8-10 aprilie 2020

1. Asociația Atelierul de Bine (prin Fundația Comunitară Buzău) 3.500 euro (16.654 lei)
2. Centrul de Găzduire Temporară a Persoanelor Adulte fără Adăpost (prin Fundația Comunitară Timișoara) 1.500 euro (7.137 lei)
3. Asociația Caritas Alba Iulia (prin Fundația Comunitară Odorheiu Secuiesc) 4.000 euro (19.033 lei)
4. Asociația Pe Stop (prin Fundația Comunitară București) 1.000 euro (4.758 lei)

CATEGORIE
FONDUL DE URGENȚĂ
CITEȘTE MAI DEPARTE:
În curând începem căutarea oamenilor cu inițiativă care au idei de proiecte pentru Buftea
Și, până să-i găsim, am am vrut să aflăm ce percepții au locuitorii despre calitatea vieții la ei acasă, în Buftea.
463 de “înotători” virtuali au strâns 445.750 lei pentru 25 de proiecte care schimbă România la cea de-a opta ediție Swimathon București
Fundația Comunitară București a organizat a opta ediție Swimathon București sâmbătă și duminică, 27-28 iunie, în noua formulă de #SwimAtHomeWeekend.