În săptămâna 1-8 mai au fost alocați 30.000 euro pentru finanțarea a opt proiecte prin Fondul de Urgență pentru comunități vulnerabile
Postat May 8, 2020
Foto: Bogdan Dincă

Fondul de Urgență inițiat de Fundația Comunitară București împreună cu ING Bank, a fost constituit pentru că dincolo de nevoile medicale urgențe, dorim să adresăm urgențele și nevoile comunităților și grupurilor vulnerabile.

 

În săptămâna 1 – 8 mai 2020, valoarea finanțărilor acordate prin Fondul de Urgență pentru comunități vulnerabile este de 30.000 euro (144.834 lei) din care 25.000 euro puși la dispoziție de ING Bank și 5.000 euro din donațiile prin serviciul Home’Bank. Cele 8 proiecte finanțate au fost selectate din cele 69 de aplicații eligibile aflate în evaluare în această rundă.

 

Aplicațiile eligibile care nu au primit finanțare în cursul acestei săptămâni, trec automat în ultima rundă de finanțare a fondului care va avea loc pe 18 mai. Data limită pentru depunerea unor noi aplicații la fond este 16 mai, ora 22.00.

 

Proiectele finanțate în data de 8 mai 2020 sunt:

 

1. Asociația Divers (prin Fundația Comunitară Mureș): 3.728,5 euro (18.000,45 lei)

Prin fondul de urgență, Asociația Divers va susține familiile vulnerabile care trăiesc în zone urbane marginalizate din Târgu Mureș – Valea Rece (peste 100 de familii), Băneasa (20 de familii), Ady (10 familii), malul Mureșului (20 de familii) și Beșa (20 de familii). Toate aceste persoane trăiau deja într-un echilibru extrem de fragil iar criza i-a afectat și mai mult, prin pierderea veniturilor din muncile pe care le prestau sezonier/ ocazional și lipsa accesului la produse de igienă și îngrijire medicală. Încă din 30 martie, împreună cu Fundația Transilvană Alpha și rețeaua de voluntari COVID-19 Târgu-Mureș, Asociația Divers susține aceste comunități prin mese calde iar finanțarea le va permite asigurarea acestora pentru o perioadă de încă două săptămâni.

 

2. Asociația Sprijinirea Integrării Sociale – ASIS (prin Fundația Comunitară București): 3.250 euro (15.690,35 lei)

Cu ajutorul finanțării din fondul de urgență, ASIS va ajuta familii/persoane fără adăpost/cu adăpost precar și familii aflate în dificultate socială (ca urmare a pierderii locului de muncă, unei boli cronice, handicap, numărului mare de copii aflați în întreținere etc.) din București, zonele Moghioroș, Piața Chirigiu, Piața Unirii, Piața Victoriei, Gara de Nord, Piața Sudului, în total 22 de familii și 8 persoane fără adăpost. Ajutorul va consta în pachete cu alimente de bază și produse de igienă, inclusiv lapte praf și scutece pentru 5 sugari.

 

3. Asociația Uniunea Creștină din România (prin Fundația Comunitară Cluj): 2.604 euro (12.571,59 lei)

Asociația are două centre, ambele în Cluj-Napoca: Centrul de zi pentru copii aflați în situații de risc de separare de părinți și Centrul rezidențial Sf. Ioan al lui Dumnezeu de reintegrare socio-profesională a persoanelor fără adăpost. Prin intermediul fondului de urgență, Asociația va susține cu pachete cu alimente de bază și produse de igienă, acoperind necesarul pentru două săptămâni, pe cei 44 de copii din Centru și 6 persoane fără adăpost.

 

4. Asociația Rămâi Acasă, Filiala Maramureș (prin Fundația Comunitară Cluj): 3.865 euro (18.659,45 lei)

Asociația are în evidență pacienți cu afecțiuni cronice din specialitatile chirurgicale (ulcere varicoase), neurologice (pacienți post AVC) sau oncologice (diferite tipuri de tumori maligne) care, pe perioada stării de urgență, nu au acces la servicii medicale din cauza restricționării internărilor și care au o situație financiară ce nu le permite realizarea tratamentelor la domiciliu. Prin intermediul acestei finanțări, Asociația Rămâi Acasă va achiziționa consumabile medicale și medicamente necesare tratamentului pentru o lună de zile pentru 20 de pacienți, majoritatea persoane în vârstă. O echipă medicală formată din 2 medici, 12 asistenți și 2 kinetoterapeuți va furniza serviciile în mod voluntar pe toată această perioadă.

 

5. Fundația COMUNIA (prin Fundația Comunitară Oradea): 4.960 euro (23.945,89 lei)

Prin finanțarea Fondului de Urgentă, Fundația Comunia va putea continua proiectul de ajutorare, denumit ”Ajută o familie nevoiașă în izolare”, prin care au reușit să distribuie deja peste 40 de pachete în ultimele 2 săptămâni persoanelor defavorizate din Oradea și satele limitrofe: familii monoparentale și cu mai mulți copii, care trăiesc la limita subzistenței, familii care stau în centre de urgență temporară, persoane vârstnice, care nu au pe nimeni. Finanțarea suplimentară va permite ajutorarea unui număr mult mai mare de beneficiari, pentru a putea face față situațiilor dificile, extreme cu care se confruntă, în special în această perioadă de izolare. Numărul de beneficiari la care vor ajunge aceste pachete este 120 familii și persoane vârstnice (în total circa 360 persoane), iar produsele le vor acoperi nevoile pentru două săptămâni.

 

6. Centrul Creștin Betania (prin Fundația Comunitară Oradea): 2.989 euro (14.430,29 lei)

Prin intermediul Fondului de Urgență, Centrul Creștin Betania va putea sprijini 205 familii defavorizate social din zona Oradea, din comuna Girișu de Criș: satele Girișu de Criș și Tărian, și satul Cheresig. Centrul va oferi sprijin pentru 70 de copii care provin din 42 de familii defavorizate social din satele Girișu de Criș și Tărian și aproximativ 40 de copii care provin din 25 de familii defavorizate social din satul Cheresig. Datorită faptului ca în comunitatea din Tărian, Giriș și Cheresig, în jurul acestor familii, conviețuiesc și alte familii care trăiesc în sărăcie, Centrul va lărgi acest grup cu încă 50 de familii defavorizate din comunitate și persoane în vârstă din satele Tărian, Girișu de Criș și Cheresig. Proiectul social “O masă pe zi” oferă zilnic o masă caldă pe zi pentru 39 familii, respectiv 54 de porții de mâncare în Oradea, iar beneficiarii aparțin următoarelor categorii: familii numeroase care trăiesc în sărăcie, văduvi, orfani și persoane provenite din centre de plasament, persoane cu boli cronice, foști deținuți etc.

 

7. Grupul de inițiativă Mizil (prin Fundația Comunitară Prahova): 4.875 euro (23.535,53 lei)

Grupul de inițiativă Mizil va susține, prin intermediul fondului de urgență, 180 de persoane în vârstă, care locuiesc singure și au venituri reduse. În contextul pandemiei, aceste persoane au fost afectate în mod deosebit prin probleme cu care se confruntă: venituri mici (pensii sociale, pensii modice), izolare față de societate, singurătate și afecțiuni medicale. Veniturile mici ale acestor persoane sunt, de cele mai multe ori, direcționate către produsele de bază: alimente de strictă necesitate, produse de igienă, medicamente, iar banii sunt insuficienți pentru a-şi asigura un trai decent. Grupul de inițiativă va achiziționa pachete conţinând alimente de bază, produse de igienă personală, produse pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-Cov-2 pentru a le asigura produsele de bază necesare.

 

8. Asociația Rădăuțiul Civic (prin Fundația Comunitară Iași): 3.728,5 euro (18.000,45 lei)

Prin intermediul acestei finanțări, Asociația va sprijini copiii (și familiile lor) care frecventau cursurile Școlii Speciale Rădăuți și familii vulnerabile din localități învecinate (comunele Volovăț, Burla, Horodnic de Sus, Frătăuții Noi, Voitinel, Costișa, Bilca, Frătăuții Vechi, Gălănești, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos). Majoritatea familiilor sunt alcătuite, în medie, din 5 membri, acestea fiind persoane rămase fără venituri în această perioadă, persoane întoarse din străinătate, zilieri, șomeri sau chiar persoane care desfășurau activități sezoniere. Pandemia a acutizat starea de vulnerabilitate a copiiilor și a familiilor lor, iar ajutorul va consta în 100 de pachete cu alimente de bază și produse de igienă care vor asigura necesarul a 500 de persoane pentru două săptămâni.

 

 

Suma totală finanțată de la lansarea Fondului de Urgență pe 8 aprilie 2020 a ajuns la 162.255 euro pentru 43 de organizații susținute prin acest fond. Dintre aceștia, 100.000 euro au fost puși la dispoziție de către ING Bank, iar restul sumei a fost strânsă prin donațiile clienților ING în aplicația Home’Bank.

CATEGORIE
FONDUL DE URGENȚĂ
CITEȘTE MAI DEPARTE:
A opta ediție Swimathon București a strâns 565.641,75 lei pentru 25 proiecte din comunitate
Fundația Comunitară București a organizat a opta ediție Swimathon București în noua formulă de #SwimAtHome.
În curând începem căutarea oamenilor cu inițiativă care au idei de proiecte pentru Buftea
Și, până să-i găsim, am am vrut să aflăm ce percepții au locuitorii despre calitatea vieții la ei acasă, în Buftea.