Aproape peste tot unde statul român a eșuat să producă schimbare socială, există un ONG sau un grup de inițiativă care repară, vindecă, pregătește, dezvoltă. Și pentru că fiecare are nevoie de votul nostru de încredere și de resursele noastre, primesc susținere la Swimathon București – cel mai mare eveniment de strângere de fonduri prin înot din România.
Sâmbătă, 30 iunie, la bazinul Dinamo, 446 de oameni înoată și strâng bani pentru 25 de ONG-uri și grupuri de inițiativă din oraș. Organizatorii estimează că vor strânge peste 600.000 de lei anul acesta.
Campania de donații pentru cele 25 de proiecte înscrise se desfășoară între 30 mai – 31 iulie 2018. Donațiile se pot face pe site, prin plata cu cardul sau transfer bancar; la sediul Fundației Comunitare București sau pe 30 iunie, la bazin. Campania se va prelungi și după eveniment, iar donații se vor face până cel târziu pe 31 iulie.
„Experiența Swimathon în sine e una emoționantă. E o adrenalină faptul că, deși nu înoți cu miză, știi că ești acolo pentru niște oameni care au nevoie de tine. Simt adrenalina asta, mâna în stomac și emoțiile de fiecare dată”, spune Irina Marinescu, înotător – fundraiser în echipa Cap Aurora / Învingem Autismul.
Alex Axinte înoată pentru proiectul „De-a arhitectura în şcoala mea” și crede că „(…) democrația participativă se poate întâmpla în toate aspectele vieții, nu doar în politică. Se poate și în viața orașului ori chiar la scara blocului la tine. Democrația participativă trebuie învățată și practicată din toate părțile. Cu cât o înveți mai devreme, în școală de exemplu, cu atât o să meargă mai ușor pe parcurs. Problemele rezolvate prin democrația participativă pot să fie cât mai mari, acum puterea ei e limitată pentru că actorii nu sunt obișnuiți să participe. Atunci trebuie să te antrenezi, ca la sport. Participarea e o formă de sport.”
Carmina Căpitanu vine să înoate la Swimathon din Mangalia pentru echipa Dăruiește Aripi 2. „Alina știa că m-am mai implicat în competiții sportive ce susțineau de multe ori cauzele unor copii. Când am avut prima întâlnire la spitalul din Constanța și mi-a spus că ar trebui să strâng 100 de lei de la 50 de persoane, m-am mirat. I-am zis – Cum 50 de oameni, e prea puțin, am mai mulți prieteni, 100. Alina m-a întrebat apoi – crezi tu că poți strânge de la 100? Și am spus – da, nici nu vreau să mă gândesc că nu. Nu a fost nevoie de alte detalii, simplul fapt că aveam să fac un lucru bun pentru copilași m-a motivat să particip la acest eveniment.”
Swimathon nu este o competiție de înot, ci o campanie de strângere de fonduri prin care fiecare schimbă lumea din jur, într-una mai bună, mai frumoasă sau mai corectă. Swimathon București este despre comunitate, despre felul în care îi convingem pe oameni să doneze pentru proiectele care au nevoie de susținere, dar și despre cât de bine ne simțim când facem asta împreună.
Înotătorii nu sunt sportivi profesioniști, ci oameni obișnuiți, de toate vârstele, care își doresc să strângă bani și să înoate pentru un proiect în care cred. Prin evenimente sportive de atragere de fonduri de tipul Swimathon București, Fundația Comunitară București oferă un cadru atractiv și relaxant pentru a promova și susține inițiative din oraș.
–
Partener principal: Janssen, companie farmaceutică a Johnson & Johnson România
Partener: Fundația Vodafone România, WDP, HipHip, Aqua Carpatica
Partener sportiv: Head & Shoulders
Partener de matching: American Construction Technologies, Dunwell România
Partenerii echipelor: BCR, Banca Românească, Teleperformance, UniCredit Bank
Prietenii evenimentului: 5 to go, Heidi, Ambulanța BGS, GRAM Bistro, Zăganu, TrioVerde, Lulu’s Cake, Gelato Mio, Turbo România, Fundația Motivation România, SIGUREC, Eventix, Sloop, Watchshop.ro, Jay, Cabina WTF!, Obswim, CS Dinamo