În ultimele zile, cele șapte proiecte aflate pe lista scurtă pentru finanțare în cadrul ediției din acest an a programului Sportul pentru Toți au trecut printr-o etapă de clarificări și optimizare de bugete. Ne bucurăm să anunțăm că, după această ultimă etapă din procesul de jurizare, putem susținem financiar nevoile tuturor celor șapte instituții de învățământ.
Mulțumiri merg către Decathlon România, care a suplimentat bugetul total al fondului pentru a putea susține în întregime nevoile de reamenajare. Astfel bugetul total pentru acest an al programului Sportul pentru Toți a ajuns la 503.888 lei, prin care vor fi finanțate următoarele proiecte:
Prin ediția din acest an a programului Sportul pentru Toți, 8442 de elevi din 3 sectoare ale Bucureștiului vor avea în noul an școlar o infrastructură de practicare a educației fizice și sportului mai bună. În plus, școlile susținute vor face eforturi pentru a își deschide mai larg porțile către comunitățile locale și comunitatea școlară mai largă odată cu reamenajările.
Mulțumim foarte mult membrilor de juriu din acest an pentru tot timpul dedicat evaluării proiectelor! Din juriu au făcut parte Teodora Bentz – Inspector Școlar General Adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Cosmina Mironov – Conferențiar universitar dr. la Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea București, membră a grupului de inițiativă ”Comunitatea Educație pentru Științe”, Iulia Mitran – Project/CSR leader la Decathlon România, Bogdan Buzăianu – director în relația cu terții în cadrul Asociației Inginerilor Proiectanți de Structuri, Virgil Stănescu – Președinte Sports HUB, fost jucător și căpitan al naționalei de baschet, Raul Turcu – Head of Projects at We stop fire, Owner RPM Engineering.
Mulțumim și tuturor celor 19 școli și licee care au aplicat la program și ne-au permis să vedem nivelul nevoilor de reamenajare a terenurilor și sălilor de sport din instituțiile de învățământ bucureștene!
—————–
“Sportul pentru toți”, programul inițiat de Fundația Comunitară București împreună cu Decathlon România, urmărește crearea unor condiții și contexte mai bune pentru ca bucureștenii să poată practica sport din plăcere și în siguranță. În 2022, facem din nou echipă pentru a oferi copiilor și tinerilor facilități sportive atractive în școli și licee, pentru o creștere sănătoasă.