Transformăm ideile în acțiuni: 20 de inițiative intră în Incubatorul de proiecte „În ZONA TA”
Postat April 4, 2024
Foto: Iulia Ardeleanu

În ZONA TA, cea mai nouă acțiune a Platformei de mediu pentru București și-a închis apelul de idei pe data de 31 martie. Am primit 20 de inițiative care adresează oportunități și probleme legate de calitatea spațiului verde dintre blocuri, amenajarea micilor parcuri de cartier, managementul deșeurilor, calitatea aerului și transportul alternativ.

Ideile de proiecte au fost propuse de 14 grupuri de inițiativă și 6 ONG-uri și vizează 16 micro-comunități din cele 42 pe care le-am cartat prin acțiunea În ZONA TA, astfel:

  1. Zona 1. Bucureștii Noi – delimitată de: Str. Ardealului, Str. Pieței, Bd. Bucureștii Noi, Str. Subcetate
  2. Zona 2. Bălcescu – delimitată de: Str. Traian Vuia, Bd. Nicolae Bălcescu, Str. Vasile Conta, Strada Demetru I. Dobrescu (două inițiative)
  3. Zona 3. Titulescu – delimitată de: Bd. Banu Manta, Șos. Nicolae Titulescu, Str. Teodosie Rudeanu, Str. General Constantinide, Mini Parc Banu Manta (trei inițiative)
  4. Zona 6. Dorobanți – delimitată de: Calea Dorobanți, Str. Hristache Pitarul, Str. Fotino Dionisie, Str. Washington, Str, Lisabona
  5. Zona 7. Mihalache – delimitată de: Bd. Ion Mihalache, Bd. Mareșal Al. Averescu, Str. Abrud, Str. Inginer Zablovschi, Str. Boiangiu Radu, Str. Medelnicerului, Str. Turda (două inițiative)
  6. Zona 9. Gara de Nord- delimitată de: Calea Griviței, Parcul Luncani, Intrarea Luncani, Str. Gheorghe Polizu
  7. Zona 10. Știrbei Vodă – delimitată de: Str. Știrbei Vodă, Str. Berzei, Calea Plevnei
  8. Zona 11. Victoriei – delimitată de: Calea Victoriei, Str. Ion Câmpineanu, Str. Academiei, Piața Revoluției
  9. Zona 18. Theodor Pallady – delimitată de: Bd. Theodor Pallady, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Patrioților, Str. Vlăhița
  10. Zona 22. Alba Iulia – delimitată de: Piața Alba Iulia, Bd. Decebal, Str. Rodiei, Str. Negoiu
  11. Zona 23. Nerva Traian – delimitată de: Strada Nerva Traian, Str. Emil Gârleanu, Bd. Octavian Goga, Părculeț Dobroteasa
  12. Zona 30. Tineretului – delimitată de: Bulevardul Gheorghe Șincai, Str. Trestiana, Bd. Tineretului, Părculeț Șincai
  1. Zona 32. Splai Centru Vechi – delimitată de: Splaiul Independenței, Str. Sfinții Apostoli, Str. Halelor, Piața Unirii
  2. Zona 33. Operă – delimitată de: Strada Costache Negri, Splaiul Independenței, Strada Doctor Niculae D. Staicovici, Str. Doctor Louis Pasteur
  3. Zona 35. Sebastian – delimitată de: Calea Ferentari, Str. Tutunari, Str. Olaru Zamfir, Intrarea Lintești
  4. Zona 39. Militari – delimitată de: Bulevardul Iuliu Maniu, Aleea Cetățuia, Str. Fabricii, Str. Pirotehniei, Pasajul Lujerului

Începând cu 18 aprilie toate cele 20 de inițiative intră într-un incubator de proiecte, unde pe parcursul a două luni vor primi consultanță de la specialiști și își vor putea transforma ideile de îmbunătățire a calității mediului din micro-comunitatea proprie în proiecte viabile ce pot primi finanțare de până la 15.000 euro/ proiect.

Proiectele finale ce vor primi finanțare vor fi anunțate public după data de 10 iunie.

———————

„În ZONA TA” este cea mai nouă acțiune din cadrul Platformei de mediu pentru București, care susține încrederea micilor comunități în puterea lor reală de a face schimbări în mediul înconjurător și în viața de zi cu zi a oamenilor din vecinătate.

Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București împreună cu ING Bank România urmărește dezvoltarea participativă a unei viziuni comune de mediu pentru oraș a stakeholderilor implicați în domeniu (organizații non-profit și grupuri de cetățeni, autorități publice locale și centrale, companii etc) pornind de la date, probleme și soluții care pot fi scalate.

CATEGORIE
PLATFORMA DE MEDIU PENTRU BUCUREȘTI
CITEȘTE MAI DEPARTE: