Care este relația ta cu Bucureștiul acum?

Mulți critică Bucureștiul, dar pentru mine este un oraș de suflet, mi-am dorit dorit foarte mult să ajung aici…

Sunt româncă de la Cernăuți, iar acum 30 de ani, era greu de imaginat că o să vină vremea să îmi îndeplinesc visul de a învăța în limba română la București. 🙂 A fost un vis frumos pe care mi l-am îndeplinit. Iubesc Bucureștiul pentru că e dinamic ca și mine, plin de viață, cu multe oportunități, oameni faini și calzi. Bucureștiul acum e casa mea, aici m-am descoperit pe mine și vocația mea. Nu-mi vine a crede că deja au trecut 28 de ani, ce să mai, sunt bucureșteancă. 

Ce te motivează să continui să te implici în relația ta cu orașul?

Faptul că lucrez la Asociația Touched Romania, organizație non-profit care are ca scop ajutorarea mamelor și copiilor în situații de risc mi-a dat ocazia să cunosc părțile frumoase, dar și mai puțin frumoase ale Bucureștiului. Lucrurile s-au mai schimbat, dar sincer sper într-un București mai bun, într-o comunitate mai atentă la nevoile semenilor. De peste 20 de ani lucrez cu oameni și pentru oameni, e nevoie de dedicare, perseverență, până la urmă schimbarea pe care o dorim ar trebui să pornească de la noi. Faptul că văd schimbări în bine în munca mea, în viața mămicilor și copiilor cu care lucrez mă motivează să merg mai departe și să nu obosesc, dar aceasta nu înseamnă că nu e nevoie de legi care să ajute mamele singure în nevoie. Din punctul meu de vedere, mamele singure sunt “pedepsite”, nu sunt încurajate să reușească. Un salariu minim pe economie nu ajunge pentru: chirie, întreținere, hrană, nu mai punem în calcul și alte nevoi. Să nu mai zic de locurile limitate în grădinițe, creșe, fără un program care să ajute o mamă singură. Mai cu seamă atunci când copilul este bolnav și necesită îngrijirea mamei, angajatorul o poate lăsa fără muncă pentru că devine o povară pentru business-ul lui.

Când nu îți place ceva, cum te mobilizezi să schimbi lucruri? Ai niște pași sau niște gînduri pe care le folosești?

Cred că cei 28 de ani de București m-au format ca om, mă consider o persoana perseverentă și care nu se lasă prea ușor când i se închid ușile sau i se spune ca nu se poate. Atunci când nu îmi place ceva, pur și simplu nu accept refuzuri, cred că orice situație oricât de grea ar fi are soluții, răspunsuri și întotdeauna sunt lucruri de îmbunătățit. Îmi place să cunosc oameni și să lucrez în echipă, știu că împreună putem schimba comunități, mentalități și vieți. Îmi place să fac lucruri cu sens și care să dăinuiască.

De ce ar trebui să se implice oamenii care locuiesc în București cand nu le place ceva?

Cred că Bucureștiul, România în general, ar fi un loc mai bun dacă fiecare dintre noi ar contribui cât de puțin. Nimeni nu e destul de sărac încât să nu poată dărui un zambet, o floare, să ridice o hârtie de jos, să dăruiască timp, resurse materiale/ non-materiale. Implicarea poate fi molipsitoare, copiii pot învăța de la noi adulții să fie mai buni, să ne iubim orașul, țara… Am văzut că de obicei, din nefericire, scoatem la iveală doar lucrurile rele și negative, nu și pe cele bune. De exemplu, m-a impresionat foarte mult solidaritatea românilor față de refugiații din Ucraina, cred că avem mai multe resurse să fim buni, dacă suntem uniți. Este la îndemâna oricui să spună ce nu merge bine, dar dacă aceasta nu te motivează să schimbi tu ceva, să fii exemplu acolo unde ești, în “pătrățică” ta nu vei putea activa binele comun, spiritul comunitar este esențial.