Care este relația ta cu Bucureștiul acum?
Am locuit în București mai mult decât în oricare altă parte și este locul unde pot să spun că sunt acasă, aici este mare parte din istoria mea personală, prietenii și colegii, orașul familiei mele. Ca orice loc în care te obișnuiești și Bucurestiul are căldura locurilor familiare în care te poți liniști și simți în siguranță mai ales în zonele pe care le parcurgi cel mai des.
Altfel, relația identitară de bucureștean este încă în construcție, în continuare am o predispoziție să remarc lucrurile neplăcute, nefuncționale din oraș în defavoarea celor reușite. Uneori mi se pare că sunt observații obiective despre fragmentarea comunitară, despre agresivitatea din trafic sau despre accesul greu la servicii, alteori îmi spun că e doar rezistența de a mă integra în oraș și de a ne asuma faptele bune ale celorlalți. Încă mai sunt suporterul echipelor din regiunea unde m-am născut în detrimentul echipelor locale pe care am ezitări să le susțin prea vizibil. Îmi doresc să depășesc această neîncredere față de oraș, lucrez la acest aspect.
Ce te motivează să continui să te implici în relația ta cu orașul?
Nu simt că fac suficient pentru oraș sau cei din jur, având în vedere distanța emoțională încă față de oraș, dar ceea ce fac este pentru că încerc să mă bucur de cei din jur și să mă integrez mai mult. Cel mai mult însă mă motivează ideea că nu mai putem pasa responsabilitatea altora, nu mai putem să ne plângem de un trecut, de părinți, a trecut prea mult timp față de episoade istorice nedorite, suntem prea deschiși și conectați cu lumea din jur, am văzut suficiente de exemple din alte colțuri de lume, ca să ne mai putem agăța de aceste gânduri fataliste despre trecut. Noi cei prezenți dăm o față orașului, iar acesta arată așa și atât cât putem sau ne dorim noi să facem. Sunt puțin obosit de scuzele pe care ni le găsim să nu fim ceea ce putem fi.
Când nu îți place ceva, cum te mobilizezi să schimbi lucruri? Ai niște pași sau niște gînduri pe care le folosești?
Nu cred că există rețete generale, pentru că suntem diferiți și în situații diferite, dar putem să ne inspirăm de la ceilalți. În primul rând nu acționez spontan, las să treacă valul emoțional, pe care de obicei îl consum singur, și apoi mă uit din nou la situație. De cele mai multe ori îmi spun că problema nu este unică, nu ni se întâmplă doar nouă, se întâmplă în atâtea vieți și în atâtea alte locuri, suntem unici, dar universali. Încerc să mă gândesc cum au rezolvat alții situații similare și apoi mobilizez pe una din soluții.
De ce ar trebui să se implice oamenii care locuiesc în București cand nu le place ceva?
Este vorba despre respectul față de noi, de a face cât de bine putem lucrurile, dar și de o maturitate, colectivă, poate. Oricât de pricepuți am fi în domeniile noastre nu cred că vom putea progresa fără a face pasul și către ceilalți și a integra și viziunile celorlalți în opiniile noastre. Aspectul și viața orașului arată capacitatea de colaborare dintre noi. Ține de noi să comunicăm și să unim diversele comunități de interese.