Text de Monica Tudorache

Andrada Roșu e pasionată de fotografie și iubește Bucureștiul, chiar dacă locuiește aici doar de nouă ani. La început, când a venit din Călărași, a trăit o poveste de dragoste cu orașul, pentru că aici viața chiar e viață, se întâmplă o grămadă de lucruri și simte că trăiește.

Îi place să cunoască, să descopere, să exploreze. Așa că uneori se urcă într-un autobuz cu care n-a mai mers niciodată, să ajungă în locuri nevăzute. Alteori crede că Bucureștiul e un oraș care o consumă, de care vrea să fugă, dar la fel de repede simte nevoia și să se întoarcă. Pentru că, dincolo de problemele lui, e locul în care și-a făcut mulți prieteni, conexiuni, iar toată viața ei se află aici. Simte că e cu niște oameni care se zbat pentru niște lucruri. Se regăsește într-un context solidar, într-o comunitate închegată, în care vede cum cei cu care creează legături își doresc să trăiască într-un oraș mai bun, mai frumos.

Pe scurt, își descrie experiența personală de locuitor al Bucureștiului ca fiind emoțională și intensă. Și se motivează când lucrurile nu sunt tocmai roz, repetându-și: „hai să mai încerc un pic, hai să mai găsesc niște oameni, hai să mai leg niște lucruri”.

Așa a pornit și primul ei proiect comunitar „Uriași de Pantelimon”, în Asociația „Make a Point”. Ideea proiectului venise de la Mădălina Roșca, fondatoarea asociației, deja de ceva timp. Li se părea că „ar fi mișto să poți să vezi cumva și să citești istoria oamenilor din Pantelimon din turn, de unde ai o vedere de ansamblu asupra cartierului”. Vechiul turn de apă a devenit, odată ce proiectul a început să prindă contur, Turnul de artă și cultură. Iar Andrada a aflat că pot obține un grant de la Fundația Comunitară București, cu care a reușit să interacționeze prin ARCUB, pentru a pune pe picioare proiectul. Pe lângă finanțarea propriu zisă, a existat și o parte de formare, cu ateliere, workshopuri, în care a învățat cum se gestionează un proiect. Crede că a fost un exercițiu bun pentru ea.

Cu grantul de la fundație au făcut prima parte a proiectului. S-au folosit de bani pentru a face primul mural și cercetarea de teren prin cartier, despre care Andrada spune că a fost foarte dificilă. Au vrut să existe o interacțiune directă, door to door cu locuitorii, au făcut cărți poștale, le-au trimis, au interacționat chiar și cu oamenii de peste 50 de ani, ca să poată avea bucăți mai mari din istoria cartierului. „Pur și simplu am mers pe străzi, prin parcuri, am abordat oameni, le-am spus ce vrem să facem, i-am invitat la evenimente și la spus povești, ca să vedem împreună ce putem face pentru cartier”.

Au mers mult și prin licee, să aibă și perspectiva miturilor urbane ale adolescenților. Au vrut să afle ce se construiește peste toată istoria. Sau cum privesc tinerii niște locuri despre care nu știu practic nimic, dar trebuie să le contextualizeze, pentru că le văd în fiecare zi. Au purtat dialoguri nesfârșite despre clădiri și mai ales, despre clădiri neterminate, care sunt bântuite cu fel de fel de povești. Povești de liceu, le spune Andrada.

Pentru că oamenii sunt sceptici, s-au simțiti destul de descurajați atunci când ceilalți nu erau deschiși la dialog. Puneau multe întrebări, nu erau relaxați, voiau să știe de ce, cum, când, cine, la cine ajung informațiile pe care le dau ei. Transmiteau o teamă constantă de autoritate, de cine îi aude. O teamă de autoritate care, din nou, e moștenită. „Probabil este o parte a cartierului și a istoriei lui, așa cum la fel de probabil, e o parte din istoria fiecărui alt cartier al Bucureștiului”.

O altă parte a proiectului a constat într-o cercetare online, care s-a concentrat pe demolarea caselor și construirea blocurilor în care veneau oamenii pentru a lucra în fabricile din zonă. Apoi au continuat cu lucruri mai subiective, istorii individuale. Ore întregi de dialog cu oamenii pentru a descoperi experiențe care să fie integrate în comunitatea cartierului.

A contat destul de mult să aibă o primă parte din bani, care a fost de ajutor în a avea procesele, instrumentele de lucru. I-a ajutat să știe foarte clar că lucrurile or să meargă. Grantul de la Fundația Comunitară București a fost un starting point, și a fost unul bun. Odată pusă baza proiectului, le-a fost mai ușor să meargă mai departe, către următoarele finanțări, către următorii pași de implementare.

Andrada și-a dat seama în timp ce lucra la proiectul „Uriași de Pantalimon” că îi place mult implicarea asta, și a tot continuat cu alte proiecte de acest fel. Îi place să lucreze pe acțiuni de revitalizare a orașului, e pasionată de street art. Vrea să interacționeze cu cât mai mulți artiști și asociații. Și-a creat o obsesie cu cartierele, oamenii, clădirile, arhitectura și ce influență au asupra fiecărui om. Crede foarte mult că mediul înconjurător și patrimoniul construit setează o stare de spirit. În București, nu e neapărat cea mai bună stare. Dar tocmai pentru că orașul nu transmite mereu o stare atât de bună, Andrada vrea să se implice. Să transforme răul în bine, iar binele în și mai bine.

*Urmărește-i aici: https://www.facebook.com/makeapointpantelimon/

Material realizat în 2018 de Fundația Comunitară București