20190823_AlexandruBusca_RiscSeismic_Arcen_ReRise_10-1500x1000
BUCUREȘTIUL PREGĂTIT

Bucureștiul Pregătit este un program-umbrelă, colaborativ, inițiat în 2019 de Fundația Comunitară București, primul la această scară din România. Programul adună resurse private și susține proiecte pentru pregătirea bucureștenilor pentru cutremur, printr-un fond de finanțare transparent. Cu peste două milioane de locuitori, mii de clădiri vechi sau înalte, metrou, lac de acumulare și un baraj vechi, cea mai mare rețea de distribuție a gazului din țară, Bucureștiul se află printre orașele europene cu cel mai ridicat risc de dezastre și în primele 10 orașe din lume ca vulnerabilitate la riscul seismic. Credem că Bucureștiul se poate ajuta și singur. Credem că putem reduce pierderile dacă facem un plan și îl punem în practică împreună. Riscurile unui dezastru scad dacă reducem vulnerabilitățile orașului și creștem capacitatea de mobilizare a comunității.

Proiectele susținute prin Bucureștiul Pregătit cresc gradul de informare și educare a populației și dezvoltă o rețea de suport în caz de cutremur. În primii doi ani, programul a fost susținut de IKEA România, ING Bank, Lidl România, Enel, E-distribuție Muntenia și Endava și a finanțat 10 proiecte, cu o valoare totală de 937.295 lei (191.285 euro). Mai multe detalii despre proiectele susținute prin primele două runde finanțare:  https://bucurestiulpregatit.ro/proiecte/.

Pe 26 mai 2021 am lansat a treia rundă de finanțare în valoare totală de 496.900 lei (100.856 euro) cu sprijinul ING Bank, Lidl România, Enel, E-distribuție Muntenia și PAID și a donațiilor individuale online și prin campania de SMS (8845, text ACUM). Finanțările vor fi acordate pe o perioadă de maximum 12 luni și vizează organizații non-profit și grupuri de inițiativă care construiesc proiecte de informare și pregătire a bucureștenilor pentru cutremur sau intervenție post-cutremur, pe următoarele arii de interes:

(1) informare și educare pe tema riscului seismic și pregătirea pentru cutremur în rândul populației generale

(2) cursuri de prim-ajutor și/sau pregătire pentru cutremur în grădinițe, școli, licee, facultăți

(3) creșterea capacității pentru intervenția post-cutremur.

Mai multe detalii despre runda 3 de finanțare: https://bucurestiulpregatit.ro/runda3/

Pe 1 iulie 2021 am închis perioada de aplicații pentru runda 3 – 7 proiecte sunt elegibile pentru a merge mai departe în etapa de jurizare. Mai multe detalii aici: https://bucurestiulpregatit.ro/7-proiecte-eligibile-pentru-runda-3-de-finantare-bucurestiul-pregatit/

 

DATE PROGRAM
Parteneri
IKEA România, ING Bank, Lidl România, Endava, Enel, PAID
Perioada
3 ANI
Buget
1.434.195 de lei
Domeniu
informare, prevenție și resurse pentru cutremur și alte dezastre majore
Cifre de proiect
PROIECTE FINANȚATE
10

ANI DE IMPLEMENTARE
3

MEMBRI JURIU
5

BUGETUL FONDULUI
1.434.195

Granturi
Ediţia Organizaţia Proiectul Suma

2019

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate ARCEN și Re:Rise

Antiseismic District

100.000
2019
Societatea Română a Radioamatorilor
STAR – Sistem de transmitere a alertelor prin radio
117.929
2019
Asociația Clubul Câinilor Utilitari
Câini salvatori
159.474
2019
Societatea Națională de Cruce Roșie – Filiala Sector 6
Pregătit înseamnă protejat
70.500
2019
Asociația Medigate
Cursuri de prim-ajutor
19.392
2020
Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate ARCEN și Re:Rise
Antiseismic District
115.480
2020
Societatea Națională de Cruce Roșie – Filiala Sector 6
Pregătit înseamnă protejat – Ediția a II-a
86.480
2020
Asociația pentru Dezvoltare și Mediu ADEMED
Știm și ne pregătim!
79.563
2020
Asociația Make Better – MKBT
Earthquake Hub
84.851
2020

Asociația Clubul Câinilor Utilitari

Câini salvatori

103.626
Sumele sunt exprimate in Euro. TOTAL937.295